miercuri, 26 martie 2014

Așa vom arăta și noi?


privind intens și cu luare-aminte

către meleagurile fictive din spatele lentilei

 

ea țipă zvârlind cu noroi în barba sacerdotului 

care a făcut împreună cu alții conclav de i l-au răstignit

pe iisus tâlharul a fost mântuit perspectiva e raiul cu

verdeață  

 

30 de ani

am schimbat prefixul așa cum vântul își schimbă direcția

 

că a avut un fiu care chipurile ar fi murit precum mesia

după ce-l scufundase popa-n cristelniță

a trăit ce-a mai trăit ș-apoi s-a condensat și-a țâșnit invers

spre tatăl din care ieșise. un testament putrezit în apă

 

nu caldă ci rece a curs prin caloriferele apartamentului

în care a sălășluit suferind toată iarna de frig

pentru ei

ca să-i sperie să-i alunge să nu-i mai chinuie somnul

 

amin! și ne lăsăm vrăjiți de ecran

sătui de jocurile de intimidare aproape reușite ce seamănă

ca două picături de apă cu doi stropi de oțet

 

l-a prins în corzi și-i dă cât să nu poată duce

niciodată mai puțin sau doar în gură lui și mămicii sale

familie fericită

 

felinare ce se sting în necropola stafiilor

 

îi deschidem din nou ca unui camarad întors de pe front

lăsându-l să mâne cu noi la jir trei purcei foarte atenți

la cântecul sistolic mult așteptat

 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu