Îndrăgostit în luna mai

Ori a uitat Dumnezeu de mine, ori răbdarea burlăcească n-a mai avut răbdare, că m-am apucat de iubit în luna mai, odată cu venirea căldurii de oraș, tăcut și consecvent în sinea mea, tinzând spre inima celei ce abia dacă-și amintește cum mă cheamă. Ori aerul stricat de primăvară e de vină, ori vremea neastâmpărată din parcuri, ori banii care-mi părăsesc buzunarele pantalonilor pe care-i schimb la fel de repede pe cât mi se duc paralele prin terase cu măsuțe de sticlă, pe ceaiuri și cafele, pe băncile cartierului plin, de cum s-a dezmorțit vremea, cu băieți și fete, și sticle de apă minerală îmbuteliată, toată-n plastic, ca cerul dimineților azure, la temperatura camerei în care stau, gândindu-mă la ea, încercând să dorm, neputând defel, fiindcă nu reușesc să-mi liniștesc gândurile ce se aprind la amintirea ei,

Cum râdea, cum mergea, cum își plimba degetele prin părul ei electrizant și demonic, lung până la dunga imaginară a sfârcurilor, pe care și-l legăna, cu delicatețea felinelor de casă, de la mijloc, și-l întorcea spre vârfuri, ca o coadă de pește ce plesnește-n apă,

Ori soarele – dușmanul născut din noapte – mă deochease, ori luna – amantă a nevroticilor – îmi turnase, prin ferestre, lumini reci de-ngrijorare, că, atunci când mă străduiesc să-mi lipesc pleoapele, femeia pe care o venerez, ca și când aș cunoaște-o de-o viață, mă trage de pe șoseaua ce duce spre țara viselor, dar nu cu zâmbetele ei de baptistă ștrengară, ci, dimpotrivă, cu zelul școlăresc al unei tocilare de a-l impresiona, prin seriozitate, pe dascălul care o admiră, ieșită la tablă,

Părul ei negru se amestecă în fondul imens de sticlă vopsită, iar rândurile de cretă, pierdute în colțul tablei, devin mottourile unei posibile idile interzise. Ori poate ploile din ultima săptămână, ce au făcut ca teii ce-mi străjuiesc aleea pe care merg la serviciu, unde-am văzut-o pentru prima dată, să plângă-n râuri de lacrimi parfumate, și să-mi provoace dureri de cap, catalizatoare de insomnii:

Gleznele ei, sub tivul blugilor cafenii. Coatele ieșite-n afară, ca două aripioare laterale. Gropițele din obraji și urechile ascuțite de forma frunzelor de fasole sălbatică, agățătoare, șucară... Privirile din jur. Pasul ei de domnișoară...