vineri, 29 august 2014

E nebun nu e prost


E nebun nu e prost. Îl ştiu
încerca să ne explice unul din tramvaiul 7
întorcându-şi faţa umflată de râs la vederea nebunului
rămas cu pantalonii pe vine care se întoarse
şi-şi arătă perechea de buci ce se arcuia în prelungirea
cămăşii creponate fără nasturi
evidenţiind-o cu palmele lui osoase şi maculate

E nebun dar nu-i prost. L-am întrebat eu ceva
şi-am văzut că-l duce capu’
comentă acelaşi bărbat ce-şi îndoi genunchii
ţinându-se de burtă fiindcă nebunul se întorsese cu faţa
şi îşi ridicase braţele
în nemulţumirile vociferate ale femeilor de vârsta a treia
ce se lamentau cu Daţi-l afară!!!
în timp ce el ricana cu Hî hî ! Futu-vă neamu’!...

E nebun face pe prostu’. Filmaţi-l careva şi-l puneţi
pe internet să vadă şi dom’ primar ce fel de oameni
are Aradu’
Filmaţi-l bă careva!...

În urlet de babe sunet de frâne tramvaiul se opreşte
Cobor

Mă desprind de rânjetele bolnave privirile exoftalmice
ţipetele de neplăcere şi de vorbele la adresa dementului
Traversez şi-mi văd de linia curbă a trotuarului
În spate cineva sparge un geam
Nebunul îşi măreşte paşii împleticiţi. Îl scuipă pe vatman
se face că mai aruncă o piatră
şi se pierde printre gardurile vii de peste drum

E nebun dar nu-i prost aud repetându-se în stupul
minţii mele sastisite de bolânzi
şi pe gât îmi urcă voma

Vino şi dă-mi voie să mă piş în gura ta cu tona!
Iar tu filmează-n continuare!!!
         Să vadă şi dom’ primar...
                         şi pune-l pe internet
                                    ...ce oameni! ce culoare!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu