Te aşezi lângă mine...

mă deranjezi ridici plapuma

și-un miros de cloceală îți dă de știre că ziua-ntreagă

m-am tolănit pe canapea ingurgitând succesiv

trei antologii de fabule contemporane

că afară-i frig și-nnorat și-n lirismul douămiist poeții

își taie unghiile cu lama

iar acum mă necăjesc cu cea de-a patra și mi-e lehamite

ca de-o proctoscopie

 

ninge într-un pururelnic ritm alb ninge plictisitor

nici fulgii de zăpadă nu ne mai bagă în seamă

lexicul de speluncă autohtonă nu poate decât să-mi tulbure

nosofobiile invernale și să adeverească o dată în plus

că disimularea narcisică n-are limite

 

mă mir că în timp ce citesc nu tragi de mine

 

poponețul tău e o roată de cașcaval ce se afundă-n saltea

habar n-am ce carte joci dar o joci decent

mă ling pe buze îmi etalez dinții. tu spui: „...lacomule!

îți vreau binele”

 

te iau de mână

ea glisează pe umflătură. amândoi în așteptarea unei erate

pe măsură

gen „Variațiuni pe tema LANGA-BALANGA POETICA”

 

(„până una-alta o viață avem”

adaugi

„de ce s-o irosim pe mărunțișuri?”)