(7) [Din balconul meu de cleştar…]

...privesc lumea în față și dacă voi avea de gând să-i spun

ceva am să i-o spun privind-o în ochi printre rafalele glaciale

ale vântului

 

în durerea de molari în țiuitul urechilor și-n amăreala

perversă a încă unei zile pierdute căutându-mi de muncă

în acest oraș în care toți se plâng că au salarii mici dar au câte

o mașină străină parcată în fața cotețului pe care-l numesc

apartament și nu garsonieră. Și cum ceara mă-sii au reușit

sincer nu știu însă aș vrea să aflu

 

Că mi-am găsit un post de consultant vânzări

pentru că e-o rușine să te mai numești vânzător

după ce-am așteptat mai bine de două luni

să plec din țara în care curge lapte și bere

ca să mă duc zburând peste vămi și vămi într-una în care

nici nu s-a auzit o asemenea vorbă

dar care are străzi curate numai bune de dormit

pe ele. Ceva bătăi de cap cu învățarea limbii...

Mă descurc eu cumva

 

Că nu degeaba prin casă vârâtă bine se află o diplomă care

atestă studiile superioare ale unui om dornic mereu să

învețe lucruri noi și să se adapteze la alte condiții biotice

încât navighează pe internet cu sufletul deschis oricărei

provocări culturale o ascultă pe Maria Callas o voce care

lasă impresia că n-a fost făcută pentru boxele laptopului său

Însă el continuă   audiază interviul cu La Divina  

 

Numărul vizualizărilor e tot mai mic cu fiecare episod urmărit

cu atenție. Îi înjură cu mult prea puțină subtilitate decât și-ar fi

dorit să dea dovadă pe cei care-și belesc zilnic ochii în lumea

nouă a tuturor posibilităților (virtuale)  

 

În timp ce ascultă de jos se aude: Fifi proasto unde fugi cu lesa

după tine? dar nu-nțelege nimic

Zici c-o intrat dracu’-n ea. Hai ’napoi la mama!

Unde fugi turbato?

 

Cum de nu și-a dat seama mai devreme?

Se vedea clar în privirea sopranei...

Păcălit de părul superb coafat... privirea ei... atent la rochie...

Vocea ce n-o mai ajuta pe vremea aceea... buzele austere

dermatograful ochilor ei mari și luminoși ce nu puteau să tacă

decât întrerupți de o pană de curent/de internet

N-a fost niciuna. Io am fost de vină

 

M-am ridicat am ieșit pe balcon și am scuipat după cum mi se

spusese spre adierea schimbătoare a primăverii

sperând să o nimeresc pe Mama Natură drept în obraz

             

Mi-am deschis ochii și atunci le-am auzit pe cele

două vecine neajutorate care își plimbau copilașii în

proximitatea garajelor ridicate ilegal cum sporovăiesc

cu o sinceritate debordant de stupidă despre cât de talentate

sunt cățelușele lor pe nume Fifi și Bella

până când Fifi probabil sătulă de atâtea laude a luat-o la

sănătoasa

făcând-o pe mama ei adoptivă să spună adevărul

iar pe mine să nu-mi pară rău că am flegmuit de la balcon

 

Seara când m-am pus să mă culc primesc un telefon

Mă anunța că s-ar găsi un loc și pentru mine în lotul celor care

vor să plece la cules de căpșuni în Wonderland

Dar echipa de vis a wonderlandezilor a bătut-o acasă

în această seară pe echipa de vis a Țării Portocalelor

cu nemilostivul scor de 6 la 1. Iar așa ceva nu se face

 

Mi se promite un salariu mai mult decât frumușel

Mie chiar îmi pare rău. Dar voi râmâne în țara unde

curge lapte și bere.       Poate la anu’