Spre casă un tramvai
mai mult gol decât plin
Lumina rece a
tuburilor cu neon nişte franzele de gheaţă
Citesc despre
începuturile revoluţiei franceze
Date cu caracter
administrativ
Îmi vine s-o las
baltă
Două fete discută
despre ce discută fetele de obicei
Una vorbeşte cealaltă
ascultă. O ascult şi eu
Castanie părul
strâns la spate blugi un jerseu de lână
nasturi colţuroşi
aceeaşi culoare
După douăsprezece
ore de muncă ghilotina e la doi metri
de capul ce stă
să-mi pice-n poală
Nobili
aristocraţi burghezi se amestecă pentru a afla
un consens
O frunte lipită
de geam îşi butonează telefonul
Tramvaiul se
leagănă aidoma unui vapor lovit
de valurile
puternice ale unui ocean de lumini şi luminiţe
plancton fosforescent
în migraţie
Înainte de a
coborî fata se uită la mine
Mai mult decât o
căutătură cu tâlc de flirt
nu pot să-i arunc
Dacă n-aş fi fost
atât de obosit
poate
Dar cum „patria e
o fiinţă pe care o iubim
datorită preţului
pe care ni-l cere
şi nu speranţelor
pe care le avem de la ea”
șatena coboară
păşind pe treptele argintii ale tramvaiului
numit neputinţă cu
o găleată la braţ în loc de poşetă
Eu vlăguit îmi
hrănesc reveriile
În racla ei
lipsită de găurile de aerisire ale oricărui
coş de rufe care
se respectă zăcea cu ochii deschişi
căpăţâna unui om
căruia nu i-a păsat că lama ascuţită
îl va priva de
dreptul imprescriptibil de a iubi
Uşile tramvaiului
s-au închis. Roţile s-au pus în mişcare
Nu va fi nici
prima şi nici ultima femeie din viaţa
unui muribund
iar el nici
primul şi nici ultimul impuls
al unei inimi ce
n-o să bată pentru amândoi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu