Când trec podul Micălăcii

Când trec podul Micălăcii un roi de fluturi albi

ca de mătase ce bat din aripi  

îmi frământă saliva din cerul gurii şi-mi vine să scuip

dar nu pot

Tramvaiul în care mă aflu n-are geamuri glisante

aşa că-nghit rând pe rând câte-o aripă 

Ştiu că mai am de parcurs jumătate din drumul

spre casă fiindcă mirosul îmi dă de ştire

Şi cum zi de zi mi se lungeşte traiul între un dus

cu tramvaiul 3 şi un întors cu tramvaiul 7

nu pot decât să mă uit la ceas

Când izul public al apei stătute de sub pod

îmi umple cu nesaţ plămânii ştiu deja cât e ceasul

Merg spre sau vin de la muncă când trec podul Micălăcii

şi sunt la fel de obosit în ambele situaţii

Cartea pe care o citesc îmi scapă din mână şi odată cu ea

şi sufletul meu

Dar cum se-ntâmplă când ne punem nădejdea

într-un volum de versuri

el nu reuşeşte s-o mai prindă eu nu reuşesc să-l mai prind

Ea continuă să cadă pătrunde prin patul de tablă

al podelei cu multe straturi trece printre traversele

de beton armat străpunge măruntaiele podului

iar când dă de aer îşi deschide copertele

aşa cum o pasăre de pradă îşi întinde aripile când atacă

Oricum n-am putut să-nţeleg ce voia sau nu voia

să spună autorul

Și de-aş fi înţeles mi-ar fi părut rău căci el e acolo

eu sunt aici

Când trec podul Micălăcii şi simt acelaşi miros

pe care-l simt şi ceilalţi pasageri nu-mi pun mâna la nas

ci din contră

Trag aer în piept ca să devin unul dintre ei

să trec testul

Dacă mă uit în jos văd crucea bisericii baptiste Maranata

cum tronează peste o parcare goală şi imensă

Îmi amintesc că mâine deşi sâmbătă voi fi din nou

la muncă

Astfel reuşesc să-mi găsesc uşor grade de comparaţie

cu cel care a murit într-o zi de vineri pentru ca

fiii sâmbetelor să se bucure în deplină libertate

de beneficiile consumismului de sabat

Însă poimâine voi fi iarăşi pe linie iar aceeaşi parcare

plină pentru două ore se va goli. Îşi vor porni motoarele

şi se vor grăbi să-mi facă o vizită  

dovadă că fiii sâmbetelor nu sunt şi fiii duminicilor

iar urma seminţei de pe coapsele părinţilor lor

restul acela ce nu se mai putea şterge

a rămas la fel chiar şi după atâtea veacuri de botezări

şi rebotezări 

Mă pot gândi la multe când trec podul Micălăcii

însă muzica grunge-oasă ce-mi urlă în timpane

îmi spune să le arunc peste galbena şi mica de înălţime

balustradă a podului

Toţi ceilalţi călători se uită la mine de parcă aş vorbi

de unul singur. Mie nu-mi pasă şi-ncerc să-i ignor

Întreb. Primesc răspunsuri. Mai întreb o dată

ca să fiu sigur. Şi ca un şahist experimentat

îmi găsesc singur portiţa de ieşire cu toate că nimeni

nu m-aplaudă

Tramvaiul va trece pe bulevardul Iuliu Maniu

va coti la dreapta spre Gara Veche recent renovată

și se va opri brusc 

Cei care stau în picioare se vor îmbulzi ca atraşi

de-un magnet spre cabina vatmánului

Destul cât să mă pufnească râsul

Privesc pe geam şi văd hora pestriţă de indivizi

cocârjaţi ce-nconjoară o fântână arteziană nefuncţională

Şi ei în aşteptarea unui miracol

Un tort de ciment presărat cu ţevi ruginite

este admirat de un grup de turişti tuciurii

Nu le vine să creadă că nu mai curge

Nici astăzi nu vor putea să se spele

Doar câinelui jigărit ce latră aiurea după maşini

pare să-i convină

Privirea mi se-aşază pe cei ce-şi butonează telefoanele

și pe tenişii mei cu talpa crăpată

Feţe impersonale vidate de suflet pline de gânduri măreţe

Tălpile mele vor rezista până la următoarea staţie

Gândurile lor nu

Când trec podul Micălăcii aud că locul pe unde trec 
e un pasaj rutier

Eu le zic să-şi vadă mai departe de telefoanele lor

inteligente

dau volumul mai tare şi încerc să mă adun pentru

ceea ce-o să vină

Căci peste toţi cei de faţă va veni cu siguranţă

fără de veste

Se deschid uşile. Unii uită să coboare

Dar nu când trec podul Micălăcii

ci după