O sticlă de ulei
– atât mi-am dorit să rețin
La masa înaltă
din mijlocul încăperii cățărat pe scaun
priveam în direcția
sticlei maronii din vârful căreia se
desprinsese o bandă
metalică subțire ușor de-ndoit
Și mi-am propus să
țin minte
nu supa arsă a
mamei pe care o mâncam ca pe-o tocăniță
înmuind una după
alta bucăți de pâine proaspătă
de la Alimentara
nu cine se afla în
stânga mea și terminase
nu palmele pe
care i le-a aplicat
probabil băut
probabil nervos probabil prea mâhnit
nu glasul care
ne-a trimis pe balcon ca să luăm aer
iar noi am luat și
pentru mama ținându-l în piept
cât am putut
nici faptul că după
ce ne-am întors supa a avut alt gust
ci sticla de pe
marginea dulapului... cu dopul ei de tablă
...eticheta ce
mai avea puțin și se dezlipea
Atât a contat
pentru mine și încăpățânat m-am forțat să
memorez acest amănunt:
bucătăria... sticla de ulei...
1980 și ceva
De pe balcon liniile
de tramvai păreau să ne fi trasat
drumul pe care ar
fi trebuit să-l urmăm
Speriat de înălțime
am strâns-o pe soră-mea de mână
După nici trei
zile am fost trimiși la bunici
mama i-a intentat
proces lui tata și a plecat din oraș
Când am părăsit
apartamentul sticla era acolo
N-o mișcase
nimeni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu