Aniversară ’93

Era la începutul toamnei lui ’93

şi mă-ntorceam cu unchii mei de la ţară

Fusese un sfârşit de săptămână incredibil

Prin păru-mi şaten nespălat de trei zile mai aveam fire

răzleţe de fân. Mâncasem bine înainte de plecare

Seara care se lăsa peste oraş era splendidă

şi abia aşteptam să o văd pe mama. Aveam 9 ani

iar în curând urma să împlinesc 10

Când am intrat descălţându-mă ordonat lângă uşă

în sufrageria mobilată modest a apartamentului în care

locuiam nu de multă vreme am şi văzut-o că vine

să mă-ntâmpine. Într-o mână ţinea o foaie de hârtie

ilizibilă pe care mi-o flutură prin faţă

întrebându-mă ce-i cu ea

Mi-a luat câteva secunde bune ca să m-adun după jetul

de aer rece cu care iubita mea mamă mă-mproşcase

fără să mă salute şi să mă dumiresc ce era cu acea filă

ruptă din caietul meu de ciorne

Cu două zile înainte încă-n febra pregătirii pentru

minivacanţa câmpenească m-am desprins câteva minute

din panoplia de proiecţii mintale referitoare la atmosfera

rurală în care aveam să mă desfăt  

şi-am aşternut pe-o pagină urările mele de bine

dar într-un mod vulgar

adresate unei fete – o copilă de aceeaşi vârstă cu mine

de care încă nemărturisită se părea că mă lega

mai mult o relaţie de duşmănie decât una de dragoste

Evident că nu era aşa. Dar prost fiind n-am priceput

şi i-am scris o scrisoare

Şi prin urmare am înjurat-o pe săraca fată cum am știut

eu mai bine

iar la sfârşitul rândurilor injurioase elaborate

cu tot dichisul ca pe-o operă de artă  

mi-am trecut numele scriindu-l cu majuscule

ANDREI CARE ŢI-O (puncte puncte)

Două luni de zile după aflarea grozăviei am refuzat

să mai merg cu unchii mei de teamă c-o să mă-ntrebe

iară şi iară cu un ochi la mine şi cu unul între ei

ca o bilă de plumb pe rigla gradată a unui cântar

de persoane

ce a fost cu „scrisoarea aceea” şi cum de a ajuns

pe masa de lemn la care-mi făceam temele

pentru că acolo o scrisesem ca un veritabil poet naţional

şi tot acolo o găsise mama

fiindcă eu nici până azi n-am recunoscut în faţa lor

că am „compus” aşa ceva

Cu toate că a sosit sărbătorirea ei a trecut neobservată

Doar soră-mea şi-a adus aminte de mine

mi-a cumpărat un maculator. Iar în efortul ei

de a-şi stăpâni râsul mi-a zis:

„Ia mă Pulică să ai pe ce să-ţi mai scrii declaraţiile

de iubire!”

Mai păstrez şi-acum caietul şi ori de câte ori

mă îndrăgostesc nebuneşte de-o fată mă pun şi-l deschid

frunzărindu-l în alb

în amintirea tortului ratat din anul acela

precum şi-al ochilor căprui pe care am refuzat

să-i mai văd când se-mplineau 10 ani de la moartea

lui Nichita Stănescu

şi când un alt mare poet pe care omenirea nu-l cunoscuse

îşi scria prima poezie pe care astăzi

mai toţi cei pe care îi aude

o au pe buze când vine vorba de iubirile lor de zarzavat

Vorba aceea: Cuvintele poeţilor pe toate gardurile

Dar acum sunt mare. Şi gândindu-mă la cele trecute

nu pot decât să râd

Nu mai înjur pe nimeni îmi iau singur prăjituri

când am chef

Cât despre fete... ziarele pe care le pot procura

de la orice tonetă au mereu câte o rubrică dedicată

anunţurilor matrimoniale

Uitându-mă pe unul recent văd scris cu litere italice

Mariana ochi verzi senzaţii tari

Simt cum stiloul se-nclină într-o direcţie nepotrivită

Încerc să-l fac să asculte ca să nu-mi strice finalul

Ei bine partea proastă a fost că de-atunci încolo

mai toate scrisorile mele au fost cenzurate

de ochiul reticent al mamei

iar partea bună că toţi băieţii din împrejurimile

blocului au ştiut că-s slobod la gură

mai ceva ca ţiganii ce se băgau în seamă cu noi

şi-ncercau să ne fure nu doar gagicile

ci şi pozele cu maşini străine de la gumele Turbo

Cu alte cuvinte îmi recunoşteau cu toţii talentul literar

Bineînţeles că m-am umflat în pene şi-am comis-o

din nou

Doar că de data aceasta a fost invers

Mama a fost cea care mi-a luat apărarea