Încă de pe atunci îmi puteam da seama

În zilele de sâmbătă copil fiind alei de parc cutreieram

împreună cu tatăl meu întors din delegaţii

ascultându-i poveştile despre viaţă

când nu făcea altceva cum ar fi fost de exemplu

să cioplească la capete o ramură încovoiată de nuc

apoi să le unească cu o sfoară sintetică

sustrasă din sertarul lu’ mamaie şi să-mi făurească

un ditamai arcul cu care aş fi reuşit să-mi impresionez

prietenii de joacă când aş fi trimis cu putere săgeţi

mai sus de ultimul etaj al blocurilor „bară”

în preajma cărora ne jucam întâlnindu-ne cu toţii

în vacanţele de vară

deşi în general nu scăpam fără o fabulă bacăuană

din care nici el nu ştia dacă avea să se prindă ceva de mine

Cert este că de el se prinseseră în schimb doar alcoolul

şi microbul pescarilor

Putea să mă vadă în orice zi din săptămână

dacă nu era la muncă. Interdicţia expirase de ceva timp

dar pata neagră a divorţului îl ajungea din urmă

ca un baston peste gleznele firave ale oricărei biografii

Şi-ntr-una din serile de vară când soarele mai avea puţin

şi-şi închidea ochii începu să-mi vorbească despre

prima parte a copilăriei lui de vremea în care locuise

cu mamaia cu tataia şi cu unchiul Serioja în apropierea

acestui parc

braţul lui mare arborescent întinzându-se spre gaura

pătrată dintr-un gard viu ce mărginea o stradă circulată:

─ Chiar acolo scara B etajul trei

Pe vremea aceea parcul acesta era ca o pădure

De abia dacă vedeai la douăj’ de metri în faţă

Odată îmi zise l-am chemat pe unchiu-tu Serghei

şi-mpreună cu doi prieteni apropiaţi doi fraţi evrei

am luat la rând toate felinarele de pe aleea principală

mutându-şi braţul ca să-mi arate felinarele cu pălărie

ce străjuiau străduța pe care ne plimbam

şi le-am spart

A doua zi moşu’ a fost chemat la Miliţie ca să dea

o declaraţie şi să achite paguba

Două săptămâni n-a mai ieşit din casă

Şi râzând a continuat să-mi povestească că în perioada

aceea erau mulţi evrei în oraş. Cei mai mulţi se ocupau

cu pielăritul. Vindeau haine pantofi; de toate

Madam Bucur bunică-ta se-nţelegea bine cu ei... 

Eu pierdusem firul naraţiunii fiindcă timid din fire

rămăsesem uimit cu ochii în zare cum de îndrăznise

să facă o asemenea trăsnaie şi cum de primise doar două

săptămâni de pedeapsă. Mama mi-ar fi dat

paisprezece zile pentru fiecare bec spart. Iar eu n-aveam

prieteni evrei ai căror părinţi s-o ajute la despăgubire

O treime dintre prietenii mei de joacă erau ţigani...

Şi ce bine că aveam un arc în loc de praştie!

Clipind din ochi şi-ncetând să-mi imaginez

cum era să fii copil în anii ’50 l-am văzut pe tata

că-l salută pe prietenul său Mişu apărut pe nevăzute

şi că-l invită la o băută

Intru şi eu în discuţie. Mişu dă mâna cu mine

Palma lui ca de șmirghel

Îi privesc cum le alunecă ochii înspre tava cu halbe

de sticlă purtată la sân de ospătăriţa localului

Mâna tatălui meu descrie o orbită intermitentă

Mişu a ridicat cinci degete şi a țipat la biata fată

să aducă trei porţii. În scurt timp sosiră şi micii

După atâtea poveşti despre viaţă li se făcuse foame

În ráriştea de lumini a Terasei Parc cei doi îşi ciocnesc

halbele galbene şi sorb cu mustăţi de spumă din potirele

nesecate ale întâlnirilor de weekend

Îi las să-şi vorbească până li se usucă gura

iar ei își mai comandă un rând de băutură

Nu băusem nici jumătate din sucul portocaliu

de pe masă când ei deja trăsneau a bere

Încă de pe atunci îmi puteam da seama

că lucrurile nu se vor schimba niciodată