Viorel

viorel n-are casă. locuieşte pe unde nimerește

de obicei sub podul de la ştrand

până pe la 4:00-5:00 a.m. adulmecă chiştoace

şi p-ormă moare pentru vreo şapte-opt ore

după care înviază și apare clătinându-și mecla

cu fălcile blegite

se holbează la aceeaşi pereche de căşti  

și pune obişnuitele-ntrebări: la ce preţ le am

şi dacă-s noi

n-ai tu bani. du-te lucrează şi-apoi să revii

el îmi cere un leu și pleacă la ale sale scârnăvii

mereu din uşă-n uşă mereu de parcă s-ar duce

pe pustii. și chiar se duce

se mai ceartă cu unul mai primeşte un ban

de la altul

„rugăminţele” trec viaţa rămâne

nimănui nu-i pasă că e nespălat ca un câine

că azi-noapte cineva i-a furat salteaua

iar odată cu ea şi cureaua

iar acum şi de-ar vrea să se spânzure nu poate

ba ca-ncercat să se-nece dar nu ştie să-noate

că „babtistu’” care-l cheamă la muncă

îi zice să se pocăiască

dar el pentru 7 lei pe oră nu vrea să trudească

și trebuie să existe nişte răspunsuri pentru el:

 ̶  andrei cu cât îmi dai căştile?

 ̶  n-ai tu bani de ele viorele viorel...