Viorel

n-are casă. locuiește pe unde nimerește

de obicei sub podul de la ștrand

 

până pe la 4:00-5:00 a.m. adulmecă chiștoace

p-ormă sucombă pentru vreo șapte-opt ore

după care învie și apare blegit și debusolat

cu mandibula în pioneze

 

se holbează la aceeași pereche de căști și pune

obișnuitele întrebări: la ce preț și dacă-s noi

 

n-ai tu lovele. du-te lucrează ș-apoi să revii

 

îmi cere un leu și pleacă la ale sale scârnăvii

mereu din ușă-n ușă mereu de parcă s-ar duce

pe pustii

 

și chiar se duce

 

se ceartă cu unul primește o lețcaie de la altul

„rugămințele” trec viața rămâne

nimănui nu-i pasă că e nespălat ca un câine

că azi-noapte cineva i-a furat salteaua

iar odată cu ea și cureaua

amu și de-ar vrea să se spânzure nu poate

ba ca-ncercat să se-nece dar nu știe să-noate

că „babtistu’” care-l cheamă la muncă

îi zice să se pocăiască

dar el pentru 7 lei pe oră nu vrea să trudească

și treb’e să existe niște soluții pentru el:

 

 ̶  cu cât îmi dai sony-urile?

 ̶  n-ai tu bani de ele viorele viorel...