ploaia a
încetat
reîncepe:
rigolele se umplu cu resturi vegetale și ambalaje
de la mcdonald’s
pietonii aleargă într-aiurea cu umbrelele răsfrânte
uzate fiind ștergătoarele de parbriz dezertează
dubița de înghețată se izbește de zid
pruncii sunt strigați de la ferestre terasele își
prăvălesc
obloanele
pe taxiuri înfloresc portiere
soarele pare să fi dispărut
e mai rece ca ieri
nu-nțeleg de ce cine ce a făcut
însă-i ok nu mă mai jenează
a trecut.
nema
serviciu biștarii pe terminate
laptopul e-n continuare stricat – acest poem îl scriu
de mână
mai ușor în kilogramele aspirațiilor mă prăbușesc
la întâmplare. dau slavă cerului pentru că trăiesc
e ziua sfântului pantelimon
bravo celui care a știut ce să facă în asemenea situații!
un veteran de război se plimbă cu nepoțelul
piciul își ridică tenișii cu pompoane arămii și se uită
la mine
e nedumerit: o carte ș-un caiet îmi stau în poală
un pix cu gel între dește
aceeași poziție pe care o aveam când copiam la școală
nu te sfii pruncule! așa ceva nu se caută prin părțile
astea
de s-ar prăpădi nu vor suna la poliție nu vor lipi afișe
nici nu-și vor da seama
la următoarea străduță bunicul tău va coti la stânga
tu după el direct în buricul bombei
îți va explica pe-ndelete care este treaba:
viața nu-i așa cum ți-o prezintă cărțile
ci o halbă cu zeamă de malț ce se consumă moderat
aici am venit și cu tatăl tău. adicția era la modă ș-atunci
se deprinde pe parcurs
trucul?
să ai o meserie bănoasă... apoi vin și plozii și nevasta
rece să fie dacă se poate
nefiltrată.
