vineri, 22 iulie 2016

1983


Pentru că atunci a avut loc primul zbor
al Navetei Spaţiale Challenger
şi simţind că a sosit timpul am hotărât să ies la lumină
Fiindcă nainte de mine a fost potopul
şi după burta mamei a fost cusută  
iar Al Pacino l-a interpretat pe Scarface
care la final prin Say hello to my little friend
n-a făcut altceva decât să-mi zică pe nume

Pentru că tatăl meu a avut un motiv în plus să fugă
la cramă: cineva urma să-i poarte chipul
şi nu se împăcase cu gândul
Pentru că Aberdeen F. C. o învinge cu scorul de 2 la 1
pe Real Madrid şi câştigă Cupa Cupelor UEFA
care privită prin sticla de fund de borcan a televizorului
cum era ea... purtată pe braţele păroase ale fotbaliştilor
trebuie să le fi lăsat o impresie puternică părinţilor mei
de vreme ce ulterior la fel m-au trecut şi ei
din mână-n mână
când unul dintre ei era nevoit să plece la serviciu

Pentru că deodată din depărtare aterizat aici
zvonul că „o chestie” numită Internet – preconizată a fi
mai mare ca televiziunea – ar fi luat deja fiinţă
i-a făcut pe-ai mei să se scarpine-n urechi
să se bucure de ultima parte a filmului serial M*A*S*H
şi să stabilească – împreună cu alţi 124.999.998
de telespectatori – recordul pentru cel mai
vizionat episod al tuturor timpurilor

Pentru că la finele peliculei taică-miu a strigat:
Gudbai bă băieţi! şi şi-a mai turnat un pahar
spre disperarea mamei

Pentru că Guvernul Poloniei a anunţat sfârşitul
legii marţiale precum şi-o seamă de amnistii
pentru prizonierii politici
iar pe coasta bine reliefată a Atlanticului
Guvernul Conservator al Angliei
condus de Margaret Thatcher
a fost reales cu o majoritate absolută
chiar dacă
judecând după proza dialogală a dumnezeilor mei
ce-şi priveau Telejurnalul
la noi tot Comunismul era la modă
şi nu deranja pe nimeni

Întrucât mai era ceva legat de Michael Jackson...
şi fiindcă s-a născut în acelaşi an cu mine iar numele ei
este Amy Winehouse

Deoarece în vremea aceea William Golding câştiga
Premiul Nobel pentru Literatură
iar Louis de Funès şi Amza Pellea erau primiţi
cu aplauze la porţile Raiului
Căci e anul în care Nichita Stănescu a dat literalmente
cu tâmpla de stele
iar atât Adrian Păunescu cât şi Mircea Cărtărescu
ne-au învăţat ce este iubirea
unul la Editura Albatros
iar celălalt la Cartea Românească

lucruri secundare...
oricât aş încerca să cred că nu-i aşa
nimic n-a evoluat
findcă-n 1984 Bruce Springsteen ne-a mărturisit
că s-a născut in the U. S. A.
iar de-atunci lucrurile originale răsar
doar la el în bătătură


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu