Sfârşitul este aproape

umezeală

ploaia de pucioasă a încetat

aflat-am o bancă uscată. exact ce-mi lipsea după luni

de așteptări

voiam să mă odihnesc iar vectorii glisanți ai matrixului

erau de altă părere  

 

reîncepe: rigolele se umplu cu resturi vegetale și ambalaje

de la mcdonald’s

pietonii aleargă într-aiurea cu umbrelele răsfrânte

uzate fiind ștergătoarele de parpriz dezertează

mașina de înghețată se izbește de zid

copiii sunt strigați de la ferestre terasele își prăvălesc

obloanele

pe taxiuri înfloresc portiere

soarele pare să fi dispărut

e mai rece ca ieri

nu pricep de ce cine ce a făcut

dar simt că-i ok că nu mă jenează

că a trecut.

n-am serviciu banii se termină

sunt nevoit să-mi schimb domiciliul

laptopul e-n continuare defect – acest poem îl scriu

de mână

 

mai ușor în kilogramele aspirațiilor mă prăbușesc

la întâmplare. dau slavă cerului pentru că trăiesc

e ziua sfântului pantelimon

bravo celui care a știut ce să facă în asemenea situații!

 

de undeva din dreapta mea se aud osanale în rime de -escu

cetățenii se pregătesc de referendumul de duminică

s-au cam săturat de actualul președinte

se aud voci în ritmuri turbate de darabane orgi și cinele

grețos de vulgare romanțe   speranțe perene cu ochi verzi

pe care-i pierzi   sau ca mura și-un pahar de paradox jura

cu spumă de-un deget

 

și încă unul pe care-l duc la gură și-o fluierătură:

să vină jandarmii! spargeți gașca! la balamuc cu ei!

ce-i pasă românului de viața de familie

de cultură de civilizație de viitor de prezent?

INDIFERENȚĂ TOTALĂ

 

ați ieșit vreodată dintr-o cârciumă mai deștepți mai onești

mai conștienți de nepăsarea voastră?  

nici eu

 

intenția era să nu dau crezare vocii care-mi spune

că pot să am lumea la picioare bani cu furca să-i întorc      

cine naiba a avut-o?

 

oamenii ies din filarmonică și se-ndreaptă spre cercul

magic al vacarmului autohton

e seara amatorilor și pe nimeni nu-l dă vocea afară

din casă

 

un veteran de război își plimbă nepoțelul de mână

piciul își ridică tenișii cu pompoane arămii și se uită la mine

cu gura căscată

e nedumerit: o carte ș-un caiet îmi stau în poală

un pix cu gel între dește

aceeași poziție pe care o aveam când copiam la școală

 

nu te teme pruncule! așa ceva nu se caută prin părțile

astea

de s-ar pierde nu vor suna la poliție nu vor lipi afișe

nici nu-și vor da seama că a dispărut

 

la următoarea străduță bunicul tău va coti la stânga

tu după el direct în buricul bombei

îți va explica pe-ndelete care-i treaba: că viața nu-i așa

cum ți-o prezintă cărțile

e doar un pahar cu zeamă de malț ce se consumă cu grijă

aici am venit și cu tatăl tău. adicția era la modă și-atunci

lucrurile se învață pe parcurs

trucul?

să ai o meserie bănoasă ș-apoi vin și plozii și nevasta

rece să fie dacă se poate

nefiltrată.