2 Sfârșitul este aproape (continuare)

mi-am schimbat domiciliul însă nici aici nu-mi tihnește

tipul care m-a primit stă la calculator și conversează

cu „ibovnica” lui.                    de-o vârstă cu el

cel puțin așa are impresia aurel

îl las să se amăgească și mă fac că nu-i simt privirea sceptică

și scânteierea monitorului ce noapte de noapte veghează

peste somnul meu

 

în răstimpul celor 24-26 de ani ai săi n-a avut gagică

și poate din cauza asta...

că de când a dat de „domnița” cu pricina tastează

fără-ntrerupere

claviatura PC-ului în fața ecranului orbitor al chat-uirii

 

un energumen predestinat mântuirii ce-și roade unghiile

îndoliate și suspină

îi lansez de sub plapuma stacojie rafale interjecționale care-l

scurtcircuitează

îl înțeleg dar nu-l compătimesc. el strâmbă din nas

fi’ndcă nu-i convine

 

și-a făcut-o cu mâna lui. eu și alții ca mine ne-am

făcut-o de atâtea ori – pioni electroconductori pe o tablă

de șah cu deficit de regine

ne merităm soarta

 

nu vreau să iau parte la pasiunile lui

                                                 odrasla nimănui

 

sporovăiește cu o himeră de parcă în orele lor dialogale

fiecare secundă e o posibilă șovăială a celuilalt

 

oare ce-ar fi făcut mucenicul pantelimon?

ar fi buchisit pân’ la epuizare niscaiva broșuri dogmatice

ca să-și fortifice credința?

și-ar fi împuiat capul cu argumente pentru vremurile de

prigoană ca să nu i se zdruncine bioconștiința?

ar fi râvnit   în chip nelegitim   la unirea cu christ

într-un ubicuu protectoriu aspect aorist...?

 

încă un tânăr ce ar fi putut intra în the forever 27 church

club

îns-a murit la 28

 

arunc câteva vreascuri pe foc și închid ușa sobei

mă scufund în plăpumioară ca-ntr-un amnios cutat

în formă de bergamotă și aud cum îmi cad ochii în gură

precum antibioticele în pântecul sterp al unei cocote

ce le-nghite ca pe mentosane

 

e deja 02:00   iar el...   tot în veșnica chat-uire

cu spatele la mine își trage mucii în plămâni și tastează

râde în barbă aidoma cățelului muttley și mă suduie

știe că n-am ce să fac   îi îngădui ofensiva

bulangiul își recâștigă autoritatea  

 

îmi rulez pleoapele și-i spun:

 ̶  n-ați vrea voi... (’re-ați ai dracu’!) să vă calmați?

 

mă rog lui dumnezeu să m-asculte

 

se ridică și-mi zice pa! mă duc să-l văd

continuând să exulte

 

și-i urez călătorie sprâncenată.