2 Sfârșitul este aproape (continuare)

mi-am schimbat domiciliul însă nici aici nu am liniște

tipul care m-a primit stă la calculator și conversează

cu viitoarea lui „soție”: un băiat cam de aceeași vârstă cu el

cel puțin așa crede aurel  

îl las să creadă și mă fac că nu-i simt privirea sceptică și

scânteierea monitorului ce noapte de noapte veghează

peste somnul meu

 

în răstimpul celor 24-26 de ani ai săi n-a avut prietenă

și poate din cauza asta...

că de când a dat de „domnița” cu pricina tastează

fără-ntrerupere

claviatura PC-ului în fața ecranului orbitor al chat-uirii

 

un energumen predestinat mântuirii ce-și roade unghiile

îndoliate și suspină

îi lansez de sub plapuma stacojie cuvinte ce-l scurtcircuitează

îl înțeleg dar nu-l compătimesc. el strâmbă din nas

fi’ndcă nu-i convine

 

și-a făcut-o cu mâna lui. eu și alții ca mine ne-am

făcut-o de atâtea ori – pioni electroconductori pe o tablă

de șah cu deficit de regine

ne merităm soarta

 

nu vreau să iau parte la suferința lui

                                                 odrasla nimănui

 

sporovăiește cu o himeră de parcă în orele lor dialogale

fiecare secundă e o posibilă pierdere a celuilalt

 

oare ce-ar fi făcut sfântul pantelimon?

ar fi citit până la epuizare niscaiva scrieri teologice

ca să-și întărească credința?

și-ar fi împuiat capul cu argumente pentru vremurile de

prigoană ca să nu i se zdruncine bioconștiința?

ar fi râvnit (în chip nemeritat) la unirea cu christ

într-un ubicuu protectoriu aspect aorist...?

 

încă un tânăr ce ar fi putut intra în the forever 27 church

club

dar a murit la 28

 

mă ridic arunc câteva lemne pe foc și închid ușa sobei

mă scufund în plăpumioară ca-ntr-un amnios cutat

în formă de bergamotă și aud cum îmi cad ochii în gură

precum antibioticele în pântecul sterp al unei cocote

ce le-nghite ca pe mentosane

 

e deja ora două   iar el...   tot în veșnica chat-uire

cu spatele la mine își trage mucii în plămâni și tastează

râde în barbă aidoma cățelului muttley și mă suduie

știe că n-am ce să fac sunt nevoit să-l suport

recâștigându-și autoritatea  

 

îmi rulez pleoapele și-i spun:

 ̶  n-ați vrea voi... (’re-ați ai dracu’!) să luați o pauză

să vă calmați?  

 

mă rog lui dumnezeu să m-asculte

 

se ridică și-mi zice hai pa! că mă duc să-l văd

continuând să exulte

 

și-i urez călătorie sprâncenată.