23 Sfârșitul este aproape (continuare)

voios. îmi ridic avansul

spectrele polare de-afară mă trimiteau înapoi în bârlog

ploua mărunt. urinam des

 

o linguriță de miere de salcâm pe stomacul gol

și-un ceai din coji de ceapă

am executat poruncile: „o să-ți treacă ai să vezi”

dac-ar ști de câte ori am auzit vorba asta...

 

unii au teste la universitate

eu un complex de neliniști ce-mi scormonesc

fioros în ochi:

am halit carne marinată-n sucuri acidulate

m-am culcat târziu... m-am trezit buimac

probabil că de-acolo mi se trage

 

e complicat să te împaci cu monotonia

e complicat și să năzuiești

însă cine spune că-i musai?

 

blisterul cu anxiolitice de pe noptieră

e doar blisterul cu anxiolitice

(ce va fi înșfăcat) de pe noptieră

 

hotărăsc să nu mă mai uit la televizor

nu vreau să văd filme cu și despre un cineva care

și-a trăit traiul...       a făcut și a dres

 

eu am viața mea filmul meu

pe mine cine mă vizionează? cine-mi întocmește sinopsisul?

cine m-aplaudă? cine mă huiduie?

cine o să mă nominalizeze la premiul trâmbița de platină

de la sfârșitul lumii?

 

n-am chef să mă culc dar atribuțiile negustorești...

 

dacă munca îl determină pe om să nu-și dorească ziua

de mâine

anulați-o cât mai repede

 

 

⁕

 

 

în loc de litania vesperală un fragment

din Fenomenul Pitești

mă întreb dacă HRISTOS n-a fost șantajat

ca să se întrupeze

 

simt că mă părăsește nădejdea cu pași uriași

ce înghit kilometri întregi de bune voințe

 

mă paște gândul să mai cer un concediu medical

(ce-o să-i comunic doamnei doctor

sunt iarăși melancolic!?)

 

aflu că ieri a fost ziua mea de naștere

și mă bucur

după ce descoperi c-ai schimbat prefixul

te obișnuiești mai ușor cu ideea.