Ca multe dintre cuvintele Mântuitorului se adresează
atât evreilor – care-i judecau pe cei din alte popoare (păgâne în viziunea lor)
–, cât și omului, în general, fiind o tendință imanentă comportamentului uman.
Limanul?... Se presupune că ar fi – și e valabil pentru mai toate criteriile,
rânduielile (și nu poruncile) mesianice – în duhul discernământului, în
capacitatea de a ști ce e bine și ce e rău. Și de a căuta această stare. De a
cere această dispoziție mintală și sufletească. Altfel, orice decizie luată
poate să ne învinovățească mai mult decât să ne-ndreptățească. E nevoie –
permanent – de o reîntoarcere la Duhul Dreptății și al Adevărului, pentru că
problemele se rezolvă în Duh, cu sprijinul Legii. Spiritul eliberează, Litera
încătușează. Perspicacitate și discernere, deci.
Matei 10, 16: „...fiți
dar înțelepți (ageri la minte, prudenți) ca șerpii și blânzi (nevicleniți, simpli,
neamestecați în gândire, în sensul lui Matei 5, 37) ca porumbeii”.
Inteligența este evocată din nou. Cu toate
acestea, ni se spune să fim precum copiii, că, de nu, vom intra în împărăția cerurilor
la Paștele Cailor – Matei, 18, 3. Pe lângă apanajul bine cunoscut al pruncilor:
candoare, supunere, credulitate, nepretențiozitate..., stă și aptitudinea
inerentă oricărui puradel de-a fi într-o continuă scrutare a ineditului. De a
nu se mulțumi (ființial vorbind, în sensul unei insațietăți gnoseologice) cu ce
are. Deziderat ce, pentru cei mai mulți dintre noi, se va dezamorsa odată cu
intrarea în etapa maturității: găsirea unui loc de muncă..., soție..., odrasle...
– devenirea întru cetățenie a individului.
Matei 24, 15: „Deci,
când veți vedea ceea ce s-a spus prin Daniel prorocul, urâciunea pustiirii stând
în locul cel sfânt...” – ei, cam pe-atuncea cică ar veni sfârșitul.
Despre urâ
(de la ură) ciunea (detestarea,
duhoarea, necurăția) pustiirii (sărăcirii,
mâhnirii) s-au zis multe: tentativa lui Antioh al IV-lea Epifanes de a-i opri
pe evrei să-și practice Legea și de a le impune datinile elinești, statuia lui Zeus
Olympios ridicată deasupra jertfelnicului arderilor-de-tot din Templul iudaic
din Ierusalim, slujirea idolească a unora dintre israeliți în acel templu (1Macabei
1, 2Macabei 6) și, prin extensie în Noul Testament, orice serviciu bisericesc
ieșit din tradiția principiilor divine revelate, cu un posibil rezultat vizibil
în 2 Tesaloniceni 2, 4. Cei ce batjocoresc sfintele taine ale Bisericii nu fac
decât să grăbească nașterea unei forme pervertite de închinare – și, implicit,
făurirea unui Dumnezeu după chipul și asemănarea lor – sau sosirea lui
Antihrist; răstignirea lui Iisus Hristos, asediul Ierusalimului din anul 70, o
nouă distrugere a Ierusalimului înainte de Cea de-a Doua Venire și cine mai știe
câte.
Ca să fiu și puțin cinic, adaug, la cele spuse, că
urâciunea pustiirii a sosit deja: momentul acela când te așezi în fața
televizorului (altarul vieții noastre) și te uiți fie la știrile de la ora 5,
fie la o partidă de fotbal între reprezentanta țării noastre și oricare altă
echipă.
Această sintagmă poate să indice tocmai refuzul multora (Matei 24, 12) de a urma
pornirii interioare a orișicărui om ce și-a păstrat „copilul” din el: de a nu fi
preocupat de ceea ce e nou, de a nu fi interesat de neîntrerupta prospețime a
dragostei divine, ce ni se descoperă în tot ceea ce ne înconjoară. Când legea
lui Dumnezeu din noi este viciată, apare și fărădelegea
socială (Matei 24, 12), anarhia.
Sau poate la fel de bine să ne avertizeze în ceea
ce privește abominabila lege pro pedofilie, care plutește-n aer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu