Jurnal de idei (theo)logice 2006-2009

26.

Crâmpeie din Cântarea Cântărilor:

 

„Săruta-m-ar cu sărutările gurii lui

căci sânii tăi [sunt] buni, mai presus decât vinul

Regele m-a dus în iatacul lui

Să ne bucurăm și să ne veselim de tine

Vom iubi sânii tăi

Neagră sunt și frumoasă

Spune-mi, [tu] cel pe care îl iubește sufletul meu

pe unde îți paști [turma], pe unde o culci la amiază

Iepei mele, [cea] între carele de luptă ale lui Faraon

te-am asemănat, pe tine, iubita mea

Obrajii tăi, ca turturelele

Gâtul tău, ca lănțișoarele

Am dorit umbra lui și m-am așezat

iar rodu-i [e] dulce pe cerul gurii mele

Ce frumoși s-au făcut sânii tăi, sora mea, mireasă

ce frumoși s-au făcut sânii tăi de la vin

Grădină închisă, sora mea, mireasă

Ridică-te, vânt (...) suflă peste grădina mea

să curgă miresmele mele

să se ridice iubitul meu spre grădina sa

și să-i mănânce roada

M-am dezbrăcat de cămașă

M-am ridicat să-i deschid

Cât de frumoși îți sunt pașii în sandale

Unduirile coapselor tale...

Buricul tău...

Pântecele tău...

Amândoi sânii tăi...

Gâtul tău..., ochii tăi...

Vino, iubitul meu, să ieșim în câmp

Acolo îți voi da sânii mei

De ce nu ți-a fost dat să fii frățiorul meu

alăptat la sânii mamei mele?

Dacă te-aș fi găsit afară, te-aș fi sărutat

și nimeni chiar nu m-ar fi disprețuit

Avem o soră micuță și încă nu are sâni:

ce vom face pentru surioara noastră

în ziua în care se va grăi despre ea?”

 

Sunt curios cum ar comenta elevii unei clase de-a XII-a aceste versuri. Da’ de ce să ne limităm la ei? Ce ar zice oare babele acelea murdare pe picioare ale lui Petre Țuțea, care, slujbă de slujbă, stau prosternate în fața icoanei Maicii Domnului?

Cât despre Sfinții Părinți, ei o țin pe-a lor: săruta-m-ar cu sărutări..., doleanța Bisericii de a-i fi blagoslovită gura prin umplerea ei cu învățătura care iese din orificiul bucal al Mirelui (Iisus); mireasa, sufletul omului, Biserica; iatacul regelui, starea beatică din 2Corinteni 12, 2-4; coapsele, una dintre virtuți; amândoi sânii tăi..., cele două testamente; să fii frățiorul meu, relația dintre soră și frate nu este numai una afectivă, ci și de „sânge”, întru care cei doi împărtășesc aceleași bunătăți ale Sfântului Duh, fratele – Hristos, care s-a deșertat pe sine, născându-se om, hrănindu-se de la sânii unui muritor, sora – omul, natura umană, Biserica, care s-a ridicat, în dragostea sa față de Mire, mai presus de dorințele carnale; te-aș fi sărutat..., revărsarea spontană a sufletului omului îmbisericit către Mântuitorul său etc.