Crâmpeie din Cântarea Cântărilor:
„Săruta-m-ar cu sărutările gurii lui
căci sânii tăi [sunt] buni, mai presus decât vinul
Regele m-a dus în iatacul lui
Să ne bucurăm și să ne veselim de tine
Vom iubi sânii tăi
Neagră sunt și frumoasă
Spune-mi, [tu] cel pe care îl iubește sufletul meu
pe unde îți paști [turma], pe unde o culci la
amiază
Iepei mele, [cea] între carele de luptă ale lui
Faraon
te-am asemănat, pe tine, iubita mea
Obrajii tăi, ca turturelele
Gâtul tău, ca lănțișoarele
Am dorit umbra lui și m-am așezat
iar rodu-i [e] dulce pe cerul gurii mele
Ce frumoși s-au făcut sânii tăi, sora mea, mireasă
ce frumoși s-au făcut sânii tăi de la vin
Grădină închisă, sora mea, mireasă
Ridică-te, vânt (...) suflă peste grădina mea
să curgă miresmele mele
să se ridice iubitul meu spre grădina sa
și să-i mănânce roada
M-am dezbrăcat de cămașă
M-am ridicat să-i deschid
Cât de frumoși îți sunt pașii în sandale
Unduirile coapselor tale...
Buricul tău...
Pântecele tău...
Amândoi sânii tăi...
Gâtul tău..., ochii tăi...
Vino, iubitul meu, să ieșim în câmp
Acolo îți voi da sânii mei
De ce nu ți-a fost dat să fii frățiorul meu
alăptat la sânii mamei mele?
Dacă te-aș fi găsit afară, te-aș fi sărutat
și nimeni chiar nu m-ar fi disprețuit
Avem o soră micuță și încă nu are sâni:
ce vom face pentru surioara noastră
în ziua în care se va grăi despre ea?”
Sunt curios cum ar comenta elevii unei clase de-a
XII-a aceste versuri. Da’ de
ce să ne limităm la ei? Ce ar zice oare babele acelea murdare pe picioare ale
lui Petre Țuțea, care, slujbă de slujbă, stau prosternate în fața icoanei
Maicii Domnului?
Cât despre Sfinții Părinți, ei o țin pe-a lor: săruta-m-ar cu sărutări..., doleanța
Bisericii de a-i fi blagoslovită gura prin umplerea ei cu învățătura care iese
din orificiul bucal al Mirelui (Iisus); mireasa,
sufletul omului, Biserica; iatacul
regelui, starea beatică din 2Corinteni 12, 2-4; coapsele, una dintre virtuți; amândoi
sânii tăi..., cele două testamente; să
fii frățiorul meu, relația dintre
soră și frate nu este numai una afectivă, ci și de „sânge”, întru care cei doi împărtășesc
aceleași bunătăți ale Sfântului Duh, fratele
– Hristos, care s-a deșertat pe sine, născându-se om, hrănindu-se de la sânii
unui muritor, sora – omul, natura
umană, Biserica, care s-a ridicat, în dragostea sa față de Mire, mai presus de dorințele
carnale; te-aș fi sărutat..., revărsarea
spontană a sufletului omului îmbisericit către Mântuitorul său etc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu