Ieșirea 31, 13-15: „«Poruncește-le
tu fiilor lui Israel: Băgați de seamă și păziți zilele Mele de odihnă, căci ele
sunt semn între Mine și voi din neam în neam, pentru ca voi să știți că Eu,
Domnul, Eu sunt Cel ce vă sfințește. Păziți așadar ziua de odihnă (...) cel ce
o va întina, acela cu moarte va fi omorât, și tot cel ce va face într’însa vreo lucrare, sufletul acela va fi
stârpit din neamul său. (...) a șaptea zi, cea de odihnă, odihnă sfântă va fi ea
pentru Domnul; tot cel ce va lucra în ziua odihnei, cu moarte va fi omorât»”.
La început mi s-a părut că-i doar afirmarea unui
dat biologic, prin care suntem preveniți în legătură cu riscurile unei munci neîntrerupte.
Adică: „Mai ia o pauză, Dorele, dacă nu vrei să-ți plesnească inima de la atâta
gletuit!” O sentință rostită pe limba unor înapoiați care n-ascultau decât de
puterea morții. Dar, citind din Numerii 15, 32-36, s-a spulberat orice
dubiu – Dumnezeu deschisese sezonul de vânătoare: „La vremea când fiii lui Israel
erau în pustie, au găsit un om adunând lemne în ziua odihnei. Iar cei ce l-au
găsit (...) l-au adus în fața lui Moise și Aaron și a’ntregii adunări a fiilor lui Israel. Și l-au pus
sub pază, pentru că încă nu era hotărât ce anume să-i facă (Car’ va să zică nici ei nu-l luaseră-n serios
pe Doamne-Doamne; probabil că de-aceea au și uitat ce se cuvenea să facă în
astfel de situații). Atunci a grăit Domnul către Moise, zicând: «Acest om
trebuie dat morții; întreaga obște să-l ucidă cu pietre afară din tabără!»
(...) acolo, afară din tabără, întreaga obște l-a ucis cu pietre, așa cum
Domnul îi poruncise lui Moise”.
Ca peste sute de ani, Iisus Hristos (Cuvântul lui
Dumnezeu, Vocea pe care a auzit-o Moise și Profeții, Cel care a plinit Legea)
să rostească faimoasa: „Sâmbăta a fost făcută pentru om, iar nu omul pentru
sâmbătă (Marcu 2, 27)”. E ca și când, știind că greșise, dând gherțoilor o
poruncă absurdă, acum e dispus s-o repare prin ocară, suferințe și moarte.
Ei, asta da lovitură de teatru!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu