Le-a zis așa ca să nu-și piardă dulceața spirituală pe care au
dobândit-o la aflarea veștii că fratele lor, Iosif – cel pe care ei îl
vânduseră pe douăzeci de arginți – trăiește și că are să-i scape de foamete și
de sărăcie. Cu alte cuvinte, după ce m-ați aflat, după ce v-a trecut teama legată
de fratele mai mic, Veniamin, și, implicit, de starea tatălui vostru, după ce
am plâns cu voi, ne-am mărturisit unii altora, după ce ați conștientizat greșeala
(Facerea 44, 16, că tot vorbirăm de spovedanie), după ce v-ați bucurat împreună
cu mine, după ce neajunsurile voastre au fost risipite, iar acolo unde era puțin
acum e cu prisos, unde a fost întuneric
acum este lumină, după toate acestea,
să vă certați pe drum!?
Mai bine vestiți că eu sunt viu și sunt „ca un
tată lui Faraon, domn peste toată casa lui și stăpânitor peste toată țara
Egiptului” (Facerea 45, 8).
Când Faraon a grăit către Iosif: „Luați-l pe tatăl
vostru, luați-vă familiile, veniți la mine și vă voi da tot ce e mai bun din țara Egiptului și vă veți hrăni cu grăsimea
pământului” (v. 18), a preînchipuit ceea ce urma să spună Hristos: „Atunci Împăratul
va zice celor din dreapta Sa: «Veniți, binecuvântații Părintelui Meu, moșteniți
împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii»” (Matei 25, 34).
„Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel Ce ridică păcatul
lumii!” (Ioan 1, 29); „...în cartea vieții Mielului înjunghiat [ucis într-un mod violent] de la întemeierea lumii” (Apocalipsa
13, 8); în cartea Bisericii – deci
cartea corpului Său (istoric și
metaistoric), plinătatea (πλήρωμα) Celui
Ce pe toate întru toți le plinește (Efeseni 1, 23).
Cum se poate moșteni acea împărăție gătită nouă la
conceperea cosmosului (κόσμου)? Având
grijă de cel mai mare dintre darurile lui Dumnezeu către noi, și anume harul
Duhului Sfânt. Nu că el și l-ar lua înapoi, însă dacă nu-l dobândim aici, nu-l vom putea avea nici dincolo. Un exemplu în acest sens îl
întâlnim la evanghelistul Luca în parabola bogatului nemilostiv și săracului
Lazăr. Ni se pune că după ce a murit, ajungând în văpaia hadesului, bogatul îl
roagă pe Avraam să-l trimită pe Lazăr să-și ude vârful degetului în apă, ca
să-i răcorească limba. În cazu-n care ar fi făcut abstracție de cei doi (ca și
cum ei ar fi fost ispita din ceasul al 13-lea) și ar fi cerut milă (nu apă) Părintelui
Ceresc (încercând să-nduplece hotărârea divină cu armele dumnezeirii), el ar fi
primit ceea ce ar fi cerut. Dar cum în viața lui terestră el s-a preocupat doar
de trup, n-a fost în stare să rostească acele cuvintele salvatoare. Chiar și în
chinurile iadului fiind, lui i-a păsat de carne
mai mult decât de suflet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu