Se spune că există două moduri prin care putem pătrunde
revelația divină – inefabilul mister al
lui Dumnezeu: a) credo ut intelligam,
cred pentru a înțelege; b) intelligo ut
credam, înțeleg pentru a crede (Fericitul Augustin). În caz că veți frunzări
hotărârile Sinoadelor Ecumenice, veți ajunge la concluzia că există și-un al
treilea mod, unul bazat pe frică și ignoranță – calea pe care mărșăluim cei mai
mulți dintre noi. Nici nu suntem convinși, nici nu pricepem, dar dacă așa a zis
Biserica, așa o să zicem și noi – de teama anatemelor, evident.
Pentru a-mi justifica afirmațiile transcriu mai jos
șase anatematisme (niște blesteme
dogmatizate) ale Sfântului Chiril al Alexandriei adresate lui Nestorie și,
implicit, tuturor celor care gândeau și gândesc altfel:
Anatematisma II: Dacă cineva nu mărturisește că în mod real
Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl S-a unit cu trupul în chip ipostatic și că Unul
este Hristos, dimpreună cu trupul Său, adică același Dumnezeu și Om laolaltă: să fie anatema.
Anatematisma IV:
Dacă cineva atribuie
la două persoane, sau ipostase,
expresiile din Evanghelii și scrierile apostolice, fie cele rostite de sfinți asupra lui Hristos, fie cele rostite de El Însuși cu privire la Sine și pe unele
le leagă în chip deosebit de omul care se înțelege alături de Cuvântul cel din
Dumnezeu Tatăl, iar pe altele ca unele ce sunt vrednice de Dumnezeu, numai de
Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl: să fie anatema.
Anatematisma VIII:
Dacă cineva îndrăznește
să spună că omul luat de Cuvântul
lui Dumnezeu trebuie dimpreună adorat cu
Dumnezeu Cuvântul, și dimpreună preamărit, și că el este dimpreună Dumnezeu, ca ceva deosebit față de altceva deosebit (căci cuvântul „dimpreună” adăugat
continuu ne silește să înțelegem
aceasta) și nu cinstește pe Emanuel cu o singură închinare și nici nu-I înalță o singură preamărire, întrucât Cuvântul S-a făcut trup: să fie
anatema.
Anatematisma
IX: Dacă cineva zice că Unul Domn Iisus Hristos a fost
preamărit de Duhul, folosindu-Se de puterea Lui ca de o putere străină și că de
la El a luat puterea de a lucra împotriva duhurilor celor necurate și de a săvârși
minuni între oameni și nu zice dimpotrivă că și Duhul prin Care a lucrat
minunile este propriu Lui: să fie
anatema.
Anatematisma
X: Sfânta Scriptură spune că Hristos S-a născut
Arhiereu și Apostol al mărturisirii noastre și că S-a adus pre Sine jertfă
pentru noi, întru miros de bună mireasmă lui Dumnezeu și Tatălui. Deci, dacă
cineva zice că Arhiereu și Apostol al nostru nu S-a născut Însuși Cuvântul cel
din Dumnezeu, atunci când S-a făcut trup și om la fel ca noi, ci un altul, în
afară de El și mai ales un om născut din femeie, sau dacă cineva zice că El a
adus jertfă și pentru Sine Însuși, iar nu numai pentru noi, căci nu a avut
nevoie de jertfă Cel ce nu cunoștea păcatul: să fie anatema.
Anatematisma
XII: Dacă cineva nu mărturisește că și Cuvântul lui
Dumnezeu a pătimit în trup și că a fost răstignit în trup, și că a gustat în
trup moartea, fiind Cel Întâi Născut din morți, întrucât Dumnezeu este viață, și
de viață făcător: să fie anatema.
N-o să ne oprim asupra conceptelor doctrinei creștine
(pe care trebuie să le trăiești ca să le susții, contrar ideii că am ști din născare
cu ce se mănâncă acestea), ci asupra cunoașterii pur informative (dac-o putem
numi în felul acesta) a Dumnezeieștilor
Canoane. Ce (mai) reprezintă pentru omul de astăzi „S-a unit cu trupul în
chip ipostatic” sau „S-a născut Arhiereu și Apostol al mărturisirii noastre”?
Câți dintre cei prezenți la sfânta liturghie vor
putea să explice corect taina imprecațiilor
lui Chiril? Și-n caz că n-o să poată (întrucât, din binecuvântate pricini...),
nu vor cădea oare sub anatemele Bisericii în care slujesc? Nu sunt ei luați în lunetă de Duhul Sfânt? N-au murit
deja? Cine sunt, până la urmă, creștinii? Dogma sau Mila? Legea sau Spiritul? Și
care-i treaba cu anatemele?
Aνάθεμα, un blestem, un lucru blestemat, obiectul
sau omul asupra căruia este invocat numele lui Dumnezeu (fie ca ofrandă sau
consacrare în slujba Atotputernicului, fie ca o condamnare din partea Acestuia),
din verbul ἀνατίθημι, a pune ceva înainte, a împărtăși, a comunica, a expune
ceva.
Luca 21, 5: „...vorbeau despre templu că este împodobit
cu pietre frumoase și cu odoare (ἀναθήμασιν)...”;
Leviticul 27, 28: „Tot ceea ce (ανάθεμα)
omul Îi va dărui (αναθή) Domnului din
ceea ce are el – fie om, fie dobitoc,
fie țarină din moșia sa – nu se vinde și nici nu se răscumpără. Toată dania cea sfântă (ανάθεμα), sfântă Îi este
Domnului”; Deuteronomul 7, 26: „Urâciune să nu duci în casa ta, ca nu cumva să
cazi și tu sub blestemu’n
care (ανάθεμα) este ea; dimpotrivă, ca de-o scârbă să te scârbești și ca pe-o
urâciune s’o urăști, că
blestemată (ανάθεμά) este”.
Însă nu vă temeți! Ceea ce a fost dat lui Dumnezeu
a ajuns pe mâini bune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu