marți, 5 martie (dimineață)
Era la-nceputul
zilei, cu câteva clipe nainte,
o lumină veche,
murindă, și-acum
iată albastrul
unui golf din Sud,
în gerul vântului
de Nord, o zi
ce ajungea numai
s-o aflăm, era peste noi.
Splendid îndepărtată
din orice pasiune de-a noastră.
Carele peste puțin
va sta pe banca acuzaților
privește acel
albastru, și are o dorință de libertate
minunată – ca
atunci când gândul unei zile
nou-născute pe delicatele
maluri ale râurilor nordice,
era ideea unei
lumi răpite în ura cerească
a războaielor
antice, și popoarele florilor de câmp,
dincolo de
bulevardele de la periferia ținuturilor venețiene,
deveneau, în
gerul zilei care se-ncălzea,
popoare goale sub
lorice, în soarele lui Homer.
Ați vrut să aveți
un poet în banca aceasta
lustruită de
nădragii atâtor sărmani cristoși?
Foarte bine,
bucurați-vă. Justiția
devine glasul orb
al rândunicilor, al grevelor
Poeziei. Și nu
pentru ca, Poezia, s-aibă dreptul
să delireze despre
un pic de-albastru, despre o sublimă mizeră
zi ce se naște cu
melancolia morții.
Ci pentru că Poezia
este Justiție. Justiție ce crește
în libertate, în
sorii sufletului, unde se desfășoară
în pace nașterile
zilelor, originile și sfârșiturile
religiilor, și
actele de cultură
sunt de-asemenea
acte de barbarie,
și cine judecă e
mereu inocent.
(Foto © flickr.com, Jenn.A.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu