Jurnal de idei (theo)logice 2006-2009

a treia parte

 

41. Câte bunuri presupun maniheii în natura răului și câte rele în natura binelui.

Trecând peste ele, ne vom opri doar la ceea ce se afirmă la final. Și zice Augustin: „Însă, dacă nu recunosc că natura creată de Dumnezeu e muritoare, atunci ce altceva înviază Hristos...? Dacă nu recunosc că e bolnavă, atunci ce altceva vindecă El? (...) Dacă nu recunosc că este tulburată, atunci ce altceva restabilește El? (...) Dacă ea nu cunoaște lipsa, cui îi vine El în ajutor? Dacă nu și-a pierdut simțurile, cui îi mai dă El viață? (...) Dacă nu este nedreaptă, pe cine mai îndreaptă El prin porunci? (...) Dacă nu se află în război, cui altcuiva aduce El pacea? (...) Dacă nu este urâtă, pe cine mai înfrumusețează?” (p. 49).

Și zicem noi: Cine poate să ateste (și prin ce anume): că Iisus a-nviat și altceva decât trupul său? că a vindecat ceea ce era bolnav? că a restabilit ceva? că ar putea să ne vină-n ajutor? că el i-a dat (și-i dă) viață lumii? că poruncile lui ne pot îndrepta? că ne-a adus pacea? Că ne-a înfrumusețat în vreun fel? Din nou, aceeași poveste: credință vs. evidență.

 

42. Blasfemiile maniheilor cu privire la natura lui Dumnezeu.

„Ce se poate compara cu aceste blasfemii? Fără îndoială, nimic altceva” (p. 50).

Putem să le asemuim de pildă cu următoarele aserțiuni: „Papa este om dumnezeiesc și dumnezeu omenesc. De aceea nimeni nu-l poate judeca sau condamna. (...) Pentru Papa sunt posibile pe pământ exact cele care sunt posibile în Cer pentru Dumnezeu. Tot ceea ce a făcut Papa este ca și cum ar fi făcut Dumnezeu. Poruncile lui trebuie să le împlinim ca pe poruncile lui Dumnezeu. (...) Papa este infailibil precum este și Dumnezeu și are puterea să facă orice face Dumnezeu. (...) Papa poate schimba firea lucrurilor, poate face orice din nimic. El are puterea de a face din minciună adevăr, are putere să facă orice îi este plăcut chiar împotriva adevărului, în afara adevărului și în ciuda adevărului. Poate formula obiecții împotriva apostolilor și a poruncilor pe care ei le-au dat. El are dreptul și puterea să îndrepte în Noul Testament orice consideră necesar; poate schimba chiar și Tainele care au fost rânduite și instituite de Iisus Hristos. El are o astfel de putere în cer, încât poate proclama sfinți pe oricine vrea dintre cei morți, chiar și împotriva tuturor convingerilor din exterior și în ciuda părerilor cardinalilor și episcopilor care ar cugeta să se împotrivească la aceasta. (...) Nimeni nu are dreptul, chiar și cu gândul, să protesteze împotriva hotărârii sau judecății sale. (...) Papa este vicarul lui Dumnezeu și cel care neagă acest lucru este un amăgitor. Papa este locțiitorul lui Dumnezeu și stăpâneşte asupra îngerilor buni și răi. Orice lucru care se săvârșește cu puterea Papei este săvârșit de Dumnezeu. (...) Dacă Papa pronunță o hotărâre împotriva judecății lui Dumnezeu, atunci judecata lui Dumnezeu va trebui îndreptată și schimbată. Papa este lumina adevărului și reflexia lui. Papa este totul peste toate și pe toate le poate...” (din rezoluțiile Conciliului I Vatican).

 

43. Multe rele sunt atribuite de manihei naturii lui Dumnezeu, înainte de amestecul său cu răul.

„Cine este capabil să poarte în sine o sminteală atât de perversă și de nelegiuită de credință încât să atribuie răului suprem atâtea bunuri, iar binelui suprem, care este Dumnezeu, atâtea rele?” (p. 56).

Cum cine? Istoria și existența de zi cu zi a fiecărui muritor. Sau, dacă vreți...: „Atunci I-a făcut Ieftae o făgăduință Domnului și a zis: «Dacă-mi vei da în mână pe fiii lui Amon, atunci va fi că oricine va ieși primul pe ușa casei mele să mă întâmpine când mă voi întoarce cu pace la fiii lui Amon, acela va fi al Domnului: îl voi aduce ardere-de-tot». Și a mers Ieftae înainte ca să-i întâmpine pe fiii lui Amon și s’a războit cu ei, iar Domnul i-a dat în mâna lui. (...) Și dacă s’a întors Ieftae în Mițpa, la casa lui, iată că fiica lui a ieșit să-l întâmpine cu timpane și jocuri; ea era singurul său copil, el nemaiavând un altul, nici băiat, nici fată. Și a fost că’n clipa când a văzut-o, el și-a sfâșiat hainele și a zis: «Vai, vai, fiica mea, tu mi-ai răsturnat totul, tu îmi dai totul peste cap: că împotriva ta mi-am deschis eu gura către Domnul, și nu voi putea să-mi iau cuvântul înapoi!...». (...) Iar el i-a zis: «Du-te!» Și a lăsat-o liberă timp de două luni, iar ea s’a dus, împreună cu însoțitoarele ei, și și-a plâns fecioria în munți. Și dacă acele două luni s’au sfârșit, ea s’a întors la tatăl ei, iar el a plinit asupra ei făgăduința pe care o făcuse. Și ea n’a cunoscut bărbat. Și s’a făcut un obicei în Israel: fiicele lui Israel se adunau în fiecare an s’o plângă pe fiica lui Ieftae: patru zile pe an” (Judecătorii 11, 30-32, 34-35, 38-40). Și adaugă versiunea Anania: „Mult mai târziu, arhiereul Caiafa, inspirat de Dumnezeu, va enunța principiul că «de folos ne este să moară un om (adică Iisus, n. n.) pentru popor, iar nu tot neamul să piară» (Ioan 11, 50)”.

 

44. Fapte urâte, imposibil de crezut, puse de Mani pe seama lui Dumnezeu.

Basmele lui Mani, ca basmele lui Mani. Pe mine mă interesează Biblia. Și, din păcate, nici ea nu mă mulțumește.

 

45. Câteva fapte infame și nelegiuite, care sunt puse pe bună dreptate pe seama maniheilor.

Și io știu câteva care sunt puse (tot pe bună dreptate) pe seama creștinilor. Așa că suntem chit.

 

46. Nelegiuita doctrină din scrisoarea „Temeliei”.

Nelegiuita dogmă a „Indulgențelor”.

 

47. [Prin acestea], el crede că poate duce la împlinire îngrozitoarele sale fapte infame.

Zvonuri legate de practicile canibalice au existat și-n comunitățile creștine (cei ce mâncau carnea și beau sângele lui Iisus), așa că nu văd de ce n-ar exista și-n altele.