„Și învoindu-se cu lucrătorii pentru un dinar pe zi, i-a trimis în via sa”
(Matei 20, 2)
Greșeala noastră e că nu mai vrem să muncim pe banii pentru care ne-am
tocmit, fie că e un dinar, fie că sunt o sută. Doar că noi n-am primit nici
atât, și suntem necăjiți. Vrem mai mult (ceva natural ființelor create după
chipul celui mai bogat Zeu), însă ioc pomană. Ni se zice că sufletul contează,
stomacul să mai aștepte.
Prin inegalitatea plății să-nțeleg egalitatea fiecărui babuin în fața lui
Dumnezeu? Leafa e pentru aici,
răsplată o să ai dincolo. Și, când ai
s-o vezi, vei zice că douăzeci de cenți pe zi ar fi fost suficienți, la cât de
formidabilă este. Încă n-ai văzut-o, iar chiria se apropie. Ăia care primesc de
zece ori mai mult lucrează din ce în ce mai puțin. Și pe ei tot Dumnezeu îi
ține. Dar dacă tu ai convenit cu El la opt bețe pe lună, nu-i vina Lui.
Știe El mai bine decât noi de ce avem nevoie.
Așa-i?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu