duminică, 6 mai 2018

Jurnal de idei (theo)logice 2006-2009

38.

Cei ce vor moșteni împărăția sunt cei ce s-au întors la Hristos. Regatul rânduit lor de la întemeierea lumii. Nu ca o predestinare, ci findc-au săvârșit fapte bune: au dat de mâncare celor flămânzi, de băut, celor însetați, un acoperiș deasupra capului, celor străini, straie, celor goi, grijă, celor bolnavi și i-au vizitat pe cei aflați în temniță (Matei 25, 34-36), adică celor care, în nenorocirea lor, au devenit părtași suferinței umane asumate de Iisus, frații săi cei mai mici.

Trebuie doar să-L asculți ca să ai aceleași intenții cu El și, prin consecvență & determinare, s-ajungi în eldoradoul promis tuturor, dar cucerit numai de cei care cred, nădăjduiesc și iubesc. Evident că nu-i nicio ierarhie a conceptelor și că unora le place să se joace cu ele. Toți ne putem salva, dacă ne îngropăm părerile și ridicăm statui celor din prezidiu: Tatălui, Fiului... și întregii adunări de sfinți, întrucât El nu se uită când dă (Har la kil pentru tăt norodul!), rangurile din cer nu-s ranguri, suntem toți fiii Lui, El e Dumnezeu, ființă pură, alea-alea..., piatra din capul unghiului, imposibilul posibil – când I te-nchini în duh și-n adevăr. În caz contrar, ai belit-o.

Dar ce nu face El pentru tine, cel crescut într-un oraș universitar, cafenele, baruri, librării, conferințe, asigurare medicală, bursă de studiu și alte detalii cotidiene? ...râuri de lapte și ciubere de miere pentru papuași și pentru zeci de milioane de indivizi ce visează la palate fermecătoare și bucate alese, căci optica lor mentală însumează o paranoia cât trei zigurate sumeriene, chiar dacă-s atât de reduși, încât li se vede sufletul, iar prezbiterul îi judecă prin prisma cărții sfinte, ignorându-i ca pe-o porție de caltaboși, într-o zi de post.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu