Veneam din Alfa, teologii lui pește prăjit și părintele S. Făcurăm sfeștanie,
îl rugaseră niște cunoștințe și era musai. Unul dintre noi își pierduse căciula
pe scări, nu consumase alcool, era o țâră zăpăcit, și ne-ndreptam spre mașină.
Abia așteptam să pornească motorul, căci gerul înghețase deja vițelul în vacă, ca
să se încălzească amărâta aia de Dacie, care nu pornea decât la a treia cheie
sau împinsă.
Dracu’ știe de unde au apărut flăcăii,
posibil fumați, probabil încă copii, ce n-au stat mult să gândească până să ne-njure
și s-arunce cu bulgări de zăpadă. Le-am catapultat și eu câțiva, cu dedicație
vocală, că nu puteam să stau ca prostu’. Fratele N. mi-a zis să
nu-i provoc, că e doar o ispită. Dar
se lecui după ce-l văzu pe tânărul sacerdot că-și ridică mâna în semnul crucii și
că le transmite băiețașilor de cartier Sărbători
binecuvântate.
Așa-i când ești atât de strâmtorat, încât
numai harul preoției ți-a mai rămas. A dat și el după ei cu singurul lucru pe
care-l avea. Doar cei care dețin averi vor intra cu anevoie în Împărăție. Săracii, treacă-meargă. Noi eram fericiți
că ne-am strecurat în mașină și că preacucernicul nu uitase să cumpere antigel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu