Rugați-vă ca Dumnezeu să vă dea momente de convertire – Pr. Arsenie Boca
Tot cu fratele N. Așteptam să ne vină rândul la spovedit. Mai mulți băieți,
puține fete, stăteam roată și-l ascultam cum ne povestea. Zicea că Rusia are un
nou sfânt – necanonizat, dar ce contează? Un tânăr ca noi (plimbându-și mâna
prin fața noastră), ce nu s-a dat îndărăt când a fost vorba să propovăduiască
cuvântul iubirii:
Niște sataniști i-au cerut să vină la slujbele lor (ei participând la
liturghiile lui), să vadă dacă se
teme și cine pe cine convinge mai repede. A fost de acord. Azi așa, mâine așa, el
cu Hristos, ăia cu Satana, până-n dimineața în care l-au găsit țeapăn în pat – cauza:
mai multe lovituri de cuțit.
─ Și asta-l face sfânt?
─ În caz c-a făcut-o pentru Iisus și nu pentru sine, nu văd de ce n-ar
putea fi, mormăi N. Celui care-ți cere dă-i.
Dacă te silește să mergi cu el o milă,
tu mergi două. Nu-ți întoarce spatele! prinzând curaj. Că doar n-am spus-o eu: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blastămă... Dați și-vi-se-va-da! L-au ucis din ură pentru Dumnezeu, deci e socotit
mucenic.
─ Dacă nu...
─ Dacă nu, ce?
─ Și vise va da...
─ Păi eu ce-am zis? nesesizând aluzia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu