Citeam din Alexei Homiakov (Biserica
este una) și am realizat că ne botezăm copilul la o vârstă fragedă, deoarece
prin afundare el intră în comuniunea
Bisericii, primește moștenirea harică a celor care au crezut, înfierea mistică
a Cerului, fraternizarea cu toți cei care zic Doamne, Doamne!, născându-se
cu un nou scop, cu o altă menire, și sub niciun motiv n-avem dreptul să-i
întârziem lepădarea de omul adamic și costumarea după moda hristică, fiindcă-i mai bine mai devreme, decât mai târziu. Dacă
tot tre’ să se scoboare la iad (Romani 6, 4; Coloseni
2, 12; 1 Petru 3, 18-19), măcar s-o facă cât e mititel – chit că nu pricepe o
iotă.
Soluția: nașii. Iar pentru hristoitia lor, pruncul va primi ce i s-a făgăduit,
așa cum Isaac și Iacob au căpătat – garanție pe viață – de la părintele nostru
Avraam. Prin ei pornește spre exit-ul beznei, cu speranța că n-o să se
răzgândească, chiar dacă n-a făcut primii pași și se cufurește-n cristelniță – de frică. Și, din astă pricină, se
grăbesc mami și tati să-și anunțe amicii și dușmanii (ai căror bani circulă), cu
privire la încreștinarea boracului: țoale noi, pantofi de firmă, mașina la
scară și închirierea localului în care o să aibă loc paranghelia de după. Căci
părăsind tărâmul morții, n-ar avea de ce să se supere pe un dans din buric ș-o
beție cruntă, mânca-i-aș fălcuțele lui! Iar peste trei zile ne-om reveni; mult
mai bogați...; că ce-i frumos șî lu’ Ăl de Sus îi place.
Trupul lui Hristos, adică Biserica (1 Corinteni 12, 12, 27; Coloseni 1, 18),
are acum un nou mădular (și cât de hinduistă e această frescă habar n-aveți), iar
„Dumnezeu cunoaște și făptura care încă n-a fost zidită și aude rugăciunile și
știe credința aceluia pe care încă nu l-a chemat din neant la ființă!” (p. 18)
cam tot în direcția aia bate. Despre Unitatea Bisericii ≈ Coeziunea Divinității am mai auzit, că-n Ea sălășluiește duhul
adevărului, de asemenea, că-i una, sfântă, sobornicească și apostolească, știe
și baba Dochia, iar că certitudinea [ființarea] celor nădăjduite, dovada lucrurilor
pe care nu le vedem se numește credință,
ni s-a repetat la cursuri.
Doar că tu n-ai nicio probă, ci o imaginație mai mult sau mai puțin bogată
și o teamă atroce față de abisurile erudiției – și-s sătul până-n gât de astfel
de definiții și strategii teologale. Așa că trage odată patrafirul cela,
turuie-ți poezia, bag-o cruce și lasă-mă-n plata lui Iisus! Ceva ce-aș fi vrut
să-i spun, dar nu mi-a îngăduit inima..., a intervenit rușinea... Oricum, totul
pare atât de simplu pentru slavofilii ăștia. La ce să te-aștepți de la ei?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu