1000 de întrebări și răspunsuri despre viața duhovnicească - continuare
10. Î: Ce este important în viața
duhovnicească? R: ...să ai un părinte
duhovnic, să-i destăinui fiecare
păcat și gând și să te bucuri de sfaturile
și de învățăturile lui (...) – Sfântul Teofan Zăvorâtul.
Rezonabil pentru un om obișnuit cu zăvorârea,
care, participând la sfintele slujbe, adesea stătea cu ochii închiși ca să nu
se tulbure. Proximitatea dumnezeirii
fiind din ce în ce mai pregnantă, e lesne să te delectezi cu povețele unui mentor. Să fim sinceri, acela nu e
protopopul manelar de la catedrală și nici nepotu-su pulică, ce, dacă tot și-a
luat carnetul de conducere, a fost recompensat și c-o parohie proaspăt renovată,
la periferia metropolei. Presupunând că Doamne-Doamne îi trimite remedii pe
bandă rulantă confidentului tău, el n-o să reușească să ți le transmită, de
vreme ce nu-l ajută materia cenușie. Întrucât capacitatea de a distinge între
vocea lui Dumnezeu și cea a lui Aghiuță nu se înmânează la hirotonie, mă întreb
de ce-aș greși căutând consiliere în
alt loc, de exemplu în cărți, mai ales că, și de le-ar fi citit, duhovnicul cu
care deja ne-am familiarizat nu este capabil să extragă răspunsurile?
11. Î: Prin ce Îi putem fi cel mai mult
bineplăcuți lui Dumnezeu? R: ...prin
suferințele și lipsurile trupești, îndurate
pentru El; (...)
Să spunem că întâmplările „rele” (că poate-s bune), de la neîncasarea
salariului pe patru luni, până la (ipotetic, desigur) neadmiterea la Școala
Militară de Subofițeri, nu se datorează
voinței umane (administratorul vrea
să falimenteze fabrica și să fugă cu banii furnizorului, iar cadrele decidente
din armată preferă valijoara cu șpăgi, nu dosarele candidaților onești) în fața
căreia Providența rămâne stană de piatră, ci
judecății Sale insondabile, noi, ăștia
cu piramida lui Maslow tatuată între sfârcuri, suntem obligați să le tolerăm,
fiindcă sunt componente fundamentale din planul abscons al Divinității și să ne calmăm prin rocade cerebrale gen îndurăm pentru El? Nu, mă becisnicule!
Tu înduri pentru tine. Ce pretenții să aibă protagonistul psalmului 103: criza
ta existențială? metehnele? cancerul tău? Tu rabzi crezând că așa-i etic, nu pentru că ți-a expediat mai-marele
oștirilor cerești o misivă în care îți explică cum să-ți valorifici expierea (mă abțin să nu râd) de dragul celui
ce face să răsară iarbă pentru vite și
verdeață spre slujirea oamenilor.
12. Î: Cum să privim prăznuirea
sărbătorilor? R: Domnul spune în
Biblie: «Sărbătorile voastre le
urăște sufletul Meu», adică
sărbătorile care sunt celebrate prin beție, ospețe, îmbuibare ș.a.m.d.
(...)
O mică precizare: În capitolul 1 din Isaia se au în vedere actele cultice
făcute cu scopul de-al mitui pe Creator (El să ne izbăvească de corecțiile
aplicate cu prisosință, iar noi, fără o analiză scrupuloasă a năzuințelor, să
persistăm în rătăcirea din cauza căreia am avut parte doar de catastrofe: „Pământul
vostru e pustiu, cetățile vă sunt arse, țara vă e mâncată de străini” – v. 7), ca
atunci când introduci fisa în dozator și aștepți să pice batonul de ciocolată,
cu toate că ai diabet. Lucru nepermis de Atotțiitor: „Ce preț au pentru Mine
mulțimea jertfelor voastre?” (v. 11) „Căci cine oare le-a cerut din mâinile
voastre?” (v. 12) „Chiar dacă vă veți înmulți rugăciunile, nu vă voi asculta,
căci mâinile voastre sunt pline de sânge” (v. 15) „Ștergeți... răutățile din
sufletele voastre, lăsați-vă de răutăți!” (v. 16), nu atât de beție, de ospețe
și de-mbuibare, cât de a nu-l fi scăpat pe cel năpăstuit, de a nu-i fi dat
dreptate orfanului și de-a nu o fi apărat pe cea a văduvei (v. 17).
13. Î: Cum să-l învățăm pe copil frica
de Dumnezeu? R: 1. Să-l deprindem pe
copil să se închine până la pământ înaintea Sfintei Cruci și a sfintelor icoane
și să le sărute. 2. Să-l ducem mai
des la biserica lui Dumnezeu. (...) 9. În
prezența copilului să purtăm discuții duhovnicești despre Dumnezeu și mântuirea
sufletului...
1. Prin isprăvile enumerate
alfabetizăm un viitor extremist sau (în caz că Cineva într-adevăr supraveghează
norodul) un viitor ateu. Să-nțeleg că „Boul își cunoaște stăpânul, și asinul
ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaște, poporul Meu nu mă pricepe”
(Isaia 1, 3) nu vă spune nimic. Pruncul (dacă e destul de copt) trebuie să simtă, pe propria piele, povara asumării creștine. Altfel devine aramă sunătoare și chimval zăngănitor (1
Corinteni 13, 1).
2. Ducându-l prea des la biserică riscați să-i inculcați incertitudinile
legate de Pronie pe care le aveți dumneavoastră. Frecventarea lăcașurilor de
cult vădește mai degrabă o slăbiciune, decât o tărie; o clătinare, nu o statornicie.
Până și puii se îndepărtează de țâța mamei, darămite soldații plecați în
misiune, de cazarmă. Că vor să știe ce fac rubedeniile, asta e altceva. Însă
n-o să vină în fiecare weekend numai ca să dea raportul. De aia s-au inventat
telegraful, telefonul... rugăciunea.
9. Mi-i și imaginez, lipăindu-și zeama de linte peste care au făcut cruce,
sperând că n-o să se prindă de fundul cratiței, cum turuie, în fața frunților
încrețite ale plozilor, despre argumentele ontologice, apariția răului, rostul
supliciilor, interdicția voluptății, culpabilizarea teriană, obiectivitatea
divină ș.a.
14. Î: Căror stareți, părinți duhovnici să le cerem sfaturi?
R: ...Sfântul Antonie cel Mare ne-a
sfătuit să ne încredințăm de dreapta judecată și de priceperea starețului și abia atunci să ne încredem în cuvântul
lui și să primim fără cârtire sfaturile lui. Semnul după care putem recunoaște aceste lucruri este acordul dintre
cuvântul lui și Cuvântul lui Dumnezeu, așa
cum a fost tâlcuit de Sfinții Părinți.
Lăsând la o parte că în România nu există monahism, ci mănăstiri CAP, cu
regim hotelier pentru turiști, că majoritatea stareților n-au nici măcar predispoziții
duhovnicești, cu atât mai mult intelectuale și că orășenii
au nevoie de asistență intraurbană, nu de spovedanii la zeci de kilometri
distanță, cum le putem pretinde unor amărășteni să-i citească din doască-n
doască pe Sfinții Părinți, să-i conspecteze și să compare cunoștințele starețului
cu breviarul didahiilor patristice parcurse? Păi mai bine îi trimitem la
Academia Teologică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu