sâmbătă, 25 august 2018

Jurnal de idei (theo)logice 2006-2009

51.

1000 de întrebări și răspunsuri despre viața duhovnicească - continuare

 

10. Î: Ce este important în viața duhovnicească? R: ...să ai un părinte duhovnic, să-i destăinui fiecare păcat și gând și să te bucuri de sfaturile și de învățăturile lui (...) – Sfântul Teofan Zăvorâtul.

Rezonabil pentru un om obișnuit cu zăvorârea, care, participând la sfintele slujbe, adesea stătea cu ochii închiși ca să nu se tulbure. Proximitatea dumnezeirii fiind din ce în ce mai pregnantă, e lesne să te delectezi cu povețele unui mentor. Să fim sinceri, acela nu e protopopul manelar de la catedrală și nici nepotu-su pulică, ce, dacă tot și-a luat carnetul de conducere, a fost recompensat și c-o parohie proaspăt renovată, la periferia metropolei. Presupunând că Doamne-Doamne îi trimite remedii pe bandă rulantă confidentului tău, el n-o să reușească să ți le transmită, de vreme ce nu-l ajută materia cenușie. Întrucât capacitatea de a distinge între vocea lui Dumnezeu și cea a lui Aghiuță nu se înmânează la hirotonie, mă întreb de ce-aș greși căutând consiliere în alt loc, de exemplu în cărți, mai ales că, și de le-ar fi citit, duhovnicul cu care deja ne-am familiarizat nu este capabil să extragă răspunsurile?

 

11. Î: Prin ce Îi putem fi cel mai mult bineplăcuți lui Dumnezeu? R: ...prin suferințele și lipsurile trupești, îndurate pentru El; (...)

Să spunem că întâmplările „rele” (că poate-s bune), de la neîncasarea salariului pe patru luni, până la (ipotetic, desigur) neadmiterea la Școala Militară de Subofițeri, nu se datorează voinței umane (administratorul vrea să falimenteze fabrica și să fugă cu banii furnizorului, iar cadrele decidente din armată preferă valijoara cu șpăgi, nu dosarele candidaților onești) în fața căreia Providența rămâne stană de piatră, ci judecății Sale insondabile, noi, ăștia cu piramida lui Maslow tatuată între sfârcuri, suntem obligați să le tolerăm, fiindcă sunt componente fundamentale din planul abscons al Divinității și să ne calmăm prin rocade cerebrale gen îndurăm pentru El? Nu, mă becisnicule! Tu înduri pentru tine. Ce pretenții să aibă protagonistul psalmului 103: criza ta existențială? metehnele? cancerul tău? Tu rabzi crezând că așa-i etic, nu pentru că ți-a expediat mai-marele oștirilor cerești o misivă în care îți explică cum să-ți valorifici expierea (mă abțin să nu râd) de dragul celui ce face să răsară iarbă pentru vite și verdeață spre slujirea oamenilor.

 

12. Î: Cum să privim prăznuirea sărbătorilor? R: Domnul spune în Biblie: «Sărbătorile voastre le urăște sufletul Meu», adică sărbătorile care sunt celebrate prin beție, ospețe, îmbuibare ș.a.m.d. (...)

O mică precizare: În capitolul 1 din Isaia se au în vedere actele cultice făcute cu scopul de-al mitui pe Creator (El să ne izbăvească de corecțiile aplicate cu prisosință, iar noi, fără o analiză scrupuloasă a năzuințelor, să persistăm în rătăcirea din cauza căreia am avut parte doar de catastrofe: „Pământul vostru e pustiu, cetățile vă sunt arse, țara vă e mâncată de străini” – v. 7), ca atunci când introduci fisa în dozator și aștepți să pice batonul de ciocolată, cu toate că ai diabet. Lucru nepermis de Atotțiitor: „Ce preț au pentru Mine mulțimea jertfelor voastre?” (v. 11) „Căci cine oare le-a cerut din mâinile voastre?” (v. 12) „Chiar dacă vă veți înmulți rugăciunile, nu vă voi asculta, căci mâinile voastre sunt pline de sânge” (v. 15) „Ștergeți... răutățile din sufletele voastre, lăsați-vă de răutăți!” (v. 16), nu atât de beție, de ospețe și de-mbuibare, cât de a nu-l fi scăpat pe cel năpăstuit, de a nu-i fi dat dreptate orfanului și de-a nu o fi apărat pe cea a văduvei (v. 17).

 

13. Î: Cum să-l învățăm pe copil frica de Dumnezeu? R: 1. Să-l deprindem pe copil să se închine până la pământ înaintea Sfintei Cruci și a sfintelor icoane și să le sărute. 2. Să-l ducem mai des la biserica lui Dumnezeu. (...) 9. În prezența copilului să purtăm discuții duhovnicești despre Dumnezeu și mântuirea sufletului...

1. Prin isprăvile enumerate alfabetizăm un viitor extremist sau (în caz că Cineva într-adevăr supraveghează norodul) un viitor ateu. Să-nțeleg că „Boul își cunoaște stăpânul, și asinul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaște, poporul Meu nu mă pricepe” (Isaia 1, 3) nu vă spune nimic. Pruncul (dacă e destul de copt) trebuie să simtă, pe propria piele, povara asumării creștine. Altfel devine aramă sunătoare și chimval zăngănitor (1 Corinteni 13, 1).

2. Ducându-l prea des la biserică riscați să-i inculcați incertitudinile legate de Pronie pe care le aveți dumneavoastră. Frecventarea lăcașurilor de cult vădește mai degrabă o slăbiciune, decât o tărie; o clătinare, nu o statornicie. Până și puii se îndepărtează de țâța mamei, darămite soldații plecați în misiune, de cazarmă. Că vor să știe ce fac rubedeniile, asta e altceva. Însă n-o să vină în fiecare weekend numai ca să dea raportul. De aia s-au inventat telegraful, telefonul... rugăciunea.

9. Mi-i și imaginez, lipăindu-și zeama de linte peste care au făcut cruce, sperând că n-o să se prindă de fundul cratiței, cum turuie, în fața frunților încrețite ale plozilor, despre argumentele ontologice, apariția răului, rostul supliciilor, interdicția voluptății, culpabilizarea teriană, obiectivitatea divină ș.a.

 

14. Î: Căror stareți, părinți duhovnici să le cerem sfaturi? R: ...Sfântul Antonie cel Mare ne-a sfătuit să ne încredințăm de dreapta judecată și de priceperea starețului și abia atunci să ne încredem în cuvântul lui și să primim fără cârtire sfaturile lui. Semnul după care putem recunoaște aceste lucruri este acordul dintre cuvântul lui și Cuvântul lui Dumnezeu, așa cum a fost tâlcuit de Sfinții Părinți.

Lăsând la o parte că în România nu există monahism, ci mănăstiri CAP, cu regim hotelier pentru turiști, că majoritatea stareților n-au nici măcar predispoziții duhovnicești, cu atât mai mult intelectuale și că orășenii au nevoie de asistență intraurbană, nu de spovedanii la zeci de kilometri distanță, cum le putem pretinde unor amărășteni să-i citească din doască-n doască pe Sfinții Părinți, să-i conspecteze și să compare cunoștințele starețului cu breviarul didahiilor patristice parcurse? Păi mai bine îi trimitem la Academia Teologică.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu