joi, 31 octombrie 2019

Jurnal de idei (theo)logice 2006-2009

65.

Am terminat de văzut Noaptea de Înviere în minele de plumb, un episod din documentarul Memorialul Durerii, Mă uit la acest serial și nu-mi vine să cred, Oameni tâmpiți, ignoranți... Dar oportuniști, Avea dreptate cine spunea că lipsa culturii duce la primitivisme apoteotice, Nu doar în zonele rurale (deși acolo e oarecum normal, datorită infrastructurii șubrede, vorbim totuși de estul Europei), ci și-n cele urbane, Caracatița Roșie și-a întins tentaculele până-n sufletele bravilor cetățeni, Creștini cu toții, Scuipă-ți în sân! Dă-ți peste gură! Păi se poate...?

Expozeu al unei nemernicii terorizante, Imprimat pe DVD-uri cu carcasă de plastic, Tresă fii precaut..., Le introduci tu-n computer..., Da numa unu pe zi! Ca să-nțelegi, nu de alta, mi-a zis fratele de la care le împrumutasem, Un fel de Ai nevoie de timp, Zadarnic este să vizionezi mai multe într-o săptămână, De parcă protagoniștii ar fi grăit în klingoniană, iar înregistrarea video ar fi fost făcută de-un cameraman eterat, cu aripi de harpie, astfel că, privind la cele înfățișate pe monitor, aș fi observat litera imaginilor, nu și duhul lor, Lucruri cu gravitate, domle! ...Snobisme.

Sau îi era teamă că n-o să pricep mare brânză din episodul Drama Bisericii Greco-Catolice, Însă io-mi cumpărasem de la anticariat o carte de-a lui S. G., prin urmare: Fii pe pace, frățică! Unu și cu unu fac doi, În Istorie, nația noastră s-a compromis cu brio, în Vecinicie, cu nemiluita.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu