duminică, 8 martie 2020

TIMES NEW ROMAN gen (4)


Speriați de valul de isterie apărut odată cu izbucnirea teribilelor focare de infecție cu COVID-19 din nordul Italiei și de hotărârea ministrului Educației, Lucia Mandolina, de a închide toate școlile și universitățile din peninsulă, precum și de decizia prim-ministrului macaronar, Giuseppe Viconte, de-a decreta carantină pentru zonele cele mai afectate, pe o durată de aproximativ o lună, președintele Camerei Deputaților din România și președintele Senatului (ale căror nume și prenume ne stau pe buze, dar nu putem să le scuipăm) au bătut palma în vederea suspendării sesiunilor de urgență (printre care și cea referitoare la combaterea răspândirii epidemiei de coronavirus) ce urmau să aibă loc în plenul parlamentului și în cadrul adunării consultative a miniștrilor.
„Am considerat că-i mai bini așa. Decât sî riscăm să ni-mbolnăvim șî noi, ca șei din țara lu Danti Alighieri șî s-ajunjem la secțiile di terapii intensivă, e mai sigur sî evităm contactul unii cu alții, măcar trei săptămâni de-acum încolo. Pânî si domolesc apili șî si lămuresc analizili întortocheati di la laborator”, a comunicat ziariștilor oripilați de această declarație, Ioniță Botnăraș, un exponent de seamă al Partidului Social Democrat, filiala Suceava.
Astfel că aleșii poporului au stabilit de comun acord să nu se mai deplaseze nicicum la serviciu, câtă vreme lucrurile cu privire la perioada de incubație a virusului asiatic și la trecerea frontierei patriei noastre de către conaționalii români întorși (dintr-o lașitate tipică nouă) din Italia sunt încă incerte.
Întrebat ce ar trebui să facă cetățenii în situația de față: să stea acasă sau să meargă în continuare la muncă, Botnăraș a adăugat: „Păi contribuabilii îs obligați să-și facă datoria, adicî să-și plătiască taxili șî impozitili. Doară n-o sî li plătim noi. Firește că tre sî meargî la muncî. E o chestii temporarî. Să nu si alarmezí dijaba”.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu