[Un duș rece]

 

„Am adormit târziu, adâncit în incertitudinile care mă bântuie în ultimul timp (frunzărisem pe silabisite Quantum Mechanics: The Theoretical Minimum de Leonard Susskind și Art Friedman).

«Dacă electronii se comportă atât ca particule, cât și ca unde, e posibil ca spiritul liric al lui Gonçalves de Magalhães să oscileze între romantism și transcendență tropicală?»

(lecturasem, de pe ceva blog, un text amplu, cu referire la opera „elegiastului” brazilian – habar n-aveți câtă zdroabă interioară J).

Reanalizând însă cele acumulate-n săptămâna asta toridă (aer condiționat, ioc; ventilator... la magazin – și mă topesc pân-ajung acolo), mi-am dat seama că versurile lui Magalhães, privite-n lumina dualității cuantice, nu-s doar niște stihuri banale/vetuste, ci funcțiile de undă (estetică) ale unei poetici ce colapsează (în proximitatea unui cititor cu dispoziție metafizică erectă) peste-un pahar de chimarrão.

Ș-amu mă fascinează ideea că, într-un univers paralel, Magalhães ar fi putut colabora cu Schrödinger la o „romanță pentru pisica (in)stabilă”, sau ar fi compus o epopee modernă despre overlap-ul dintre „sunt”, „fusei” și „voi fi” (...mort de cald, în situația mea).

În fine. Dimineața a început așa: mi s-a gătat ceaiul (să cumpăr altul... mă cam ustură buzunarul) iar vecina de la patru tocmai ce s-a întors de la maternitate... și, mai ușoară cu trei kile șase sute, vrea cu tot dinadinsul să-și recupereze ecartul ponderal și să-și facă simțită prezența în camera ce se deschide – ochi circumscris într-o cutie expandabilă de chibrituri – deasupra mea.

Aaa, eram să uit! Tre’ să văd dacă Álvaro Mutis a avut vreo opinie avizată despre mecanica moleculară. În caz contrar – Să o inventez!”

 

Și cum îmi notam io conștiincios în Jurnal (că majoritatea autorilor care se respectă țin un caiet în care-și consemnează (ne)împlinirile... (im)perfecțiunile...), dau de clipul ăsta.

Mă opresc, șterg tot și o iau de la capăt.

https://www.youtube.com/watch?v=LDx5pq0DRYM

(Foto © flickr.com, PAUL CASSAR)