(1) Din jurnalul surorilor mele triste

12 aprilie 2012, Joia spălării picioarelor

M-am spovedit. N-o făcusem de un an și ceva, exceptând spovada zilnică, când vorbesc cu Doamne-Doamne despre vrute și nevrute, cerându-mi iertare și-apoi judecându-i pe alții, pentru că altfel nu se poate, așa stă treaba și ăsta-i filmu’. Timpul s-a scurs. Cei douăzeci și opt de ani ai mei au trecut cum trec douăzeci și opt de ani. Nimic nou. Eu sunt aici, El e acolo. Am auzit c-ar vrea păcatele mele. M-am dus și I le-am dat pe gratis.

─  Blagosloviți părinte!

       

Seara, în drum spre denia celor douăsprezece evanghelii, m-am întâlnit cu o fată. Una care frecventează biserica ascoristă de la facultate. Pe vremuri, avea la ea un funduleț mișcător, despicat ca pruna. Azi e numai fustă, de la buric până-n tălpi. Dar, cum se-ntâmplă de obicei cu genul acesta de „fecioare”, i-a rămas un dor arzător, mustind încă de pe atunci, între picioare, și, prin urmare, a început să mă ia la-ntrebări:

─  Ai fost dimineață la biserică?

─  Am fost, i-am răspuns. La catedrală. M-am spovedit doar. N-am stat la liturghie.

─  Vai, frate! Da’ cum a fost posibil!?

─ I-am explicat de ce, dar ea și-a reluat demersul erotic, camuflat în basmaua creștin-ortodoxistă.

─  Tu ai duhovnic?

      

Voiam să-i spun că am unul, cu toții avem, și anume pe El, dar cu siguranță n-ar fi înțeles. Așa că...

─  Am, i-am răspuns, dar nu locuiește în oraș.

─  Păi... și cum de te-ai dus la catedrală ca să te spovedești?

─  Pentru că nu merg la el pentru orice fleac. Ar fi culmea! Gândește-te la oboseala, la stresul și la banii pe care-i voi cheltui doar pentru o singură spovedanie, darămite pentru mai multe, dacă aș fi nevoit să-mi văd duhovnicul pentru te miri ce moft duhovnicesc. Mă duc când îmi permite timpul și bugetul, că să fu sincer, iar în rest, fiind sub pavăza ascultării lui duhovnicești, merg la catedrală sau la oricare altă biserică. E mult mai simplu.

─  Și acolo te spovedești la cineva anume? făcându-mă să înțeleg că n-a priceput.

Doream să se termine cât mai repede. Discuția se-ndrepta spre o chestie de prost gust. Nu-mi plăcea deloc. Dar, uitându-mă la ținuta ei, am continuat.

─  Nu, dragă! Mă duc la cine se nimerește. De vreme ce mă spovedesc lui Hristos, nu stau să mă uit la fața preotului. O dată m-am uitat: când mi-am ales duhovnicul.

Nu mi-a mai vorbit. A rămas în spate ca să pupe troița din curtea bisericii, continuând cu ușile de la intrare și cu cine știe ce i-ar mai fi spus tulburarea obsesiv-compulsivă că tre’ să pupe.

Scolie:

Dragile mele fete care „L-ați găsit pe Domnul”. Vă anunț, cu smerenie, următoarele:  

1. Nu sunteți singurele.

2. Înțelepciunea vine de la Dumnezeu, prin duhovnic, dar și din cărți.

3. Broboada de pe cap nu ascunde prostia.  

4. La fel cum și fusta nu ascunde dorința sexuală (de neînlăturat pe căile „naturale” ale abstinenței din necunoaștere și frică), fie ea mai mult sau mai puțin tăinuită de câte-o vestimentație sobră, de-o înfățișare chircită a corpului, de un glas stins, un chilot tetra sau de paraclisul Născătoarei de Dumnezeu, pe care-l purtați în poșetă.

5. Când acceptați să vi se dea sfaturi cu privire la viața de familie, agățatul duhovnicesc și evaluările de moment ale băieților pe care-i doriți, uitați-vă bine-bine-bine la cel care vi le oferă. Dacă este căsătorit, întrebați-vă de ce este căsătorit? Dacă nu este căsătorit, întrebați-vă de ce nu este căsătorit? Dacă are copii, de ce are copii? Dacă nu are copii, de ce nu are copii? Dacă are mulți copii, de ce are mulți copii? Dacă are copii puțini... Și tot așa.

6. Nu toți oamenii gândesc ca voi, și...

7. Încercați să nu gândiți cu voce tare, atunci, când vă roade o dorință intimă, fiindcă s-ar putea să vă bâlbâiți sau să vă dați cu stângu-n dreptul. Așteptați nițeluș (precum oile de păstor sau patimile de rațiune) ca dorința să se așeze la loc în inimioara voastră, iar după aceea puteți să vorbiți.

8. Virginitatea nu e o premisă de laudă. Păstrați-o pentru voi. Doar Dumnezeu știe (e treaba Lui cum și cât) să aprecieze așa ceva, nicidecum vreun băiat ori bărbat, fie el fiu de popă, absolvent de teologie sau poet romantic. Exemplele pot continua.

9. Nu încercați să dați lecții altora, atâta timp cât vă pute gura.

10. Părul de pe picioare nu este urmarea firească a unei asceze creștinești sănătoase. Iar dacă a apărut ca efect secundar al unor astfel de exerciții, nu trebuie păstrat prea mult timp: poate deveni un element de slavă deșartă. Deși, nu știu cine v-ar lăuda pentru un asemenea lucru.

11. Câteva cărți de psihologie aplicată v-ar prinde bine.

12. Anumitor preoți și, în general, celor care nu folosesc aparatele de ras (pornind de la ideea că fiecare dintre ei are un minim simț estetic) le stă bine cu mustață. Vouă nu.

13. Atunci când postiți, aveți grijă ca postul să nu postească de voi, iar acțiunile voastre exterioare (văditoare de posteală) să nu fie etalate ca niște obișnuite activități de prosteală. Sau (și mai grav pentru voi, dacă ținem cont că nu vreți să fiți „deconspirate”) să nu fie etalate ca manifestări păcătoase (parcă așa se numesc) ale erotismului vostru neconvertit încă. Așa cum, de pildă, s-a întâmplat în cazul surorii mai sus pomenite. Ea știa, sărăcuța de ea (fiindcă are un duhovnic iscusit în ale tinereților) că atunci când dorește să întreprindă ceva cu un băiat, trebuie să se intereseze și să afle răspunsurile la următoarele întrebări:

a) Băiatul are sau nu un duhovnic? (Bine va fi dacă va ști și pe cine anume.)

b) De câte ori se împărtășește pe lună?

c) Ce are de gând să facă cu viața lui? (Vrea să se căsătorească? E capabil să întrețină o familie? ș.a.m.d.)

d) Cum gândește băiatul? (Se potrivesc în cuget cei doi viitori porumbei sau nu se potrivesc?)

– și așa mai departe prin tot felul de interogări părtinitoare. Și prin urmare, ea a făcut ce-a știut că trebuie să facă. Biata de ea! Numai că, doleanța ei, determinată de o necesitate, și anume căsătoria (dar nu ca o binecuvântare a actului sexual, ci ca un mijloc de sfințire și de integrare a socialului în viața Bisericii), nu mi s-a părut clarificată deloc, în mintiuța ei. Ceea ce pentru sora-blagosoră era doar un avânt firesc, rezultat al unei dorințe normale, pentru mine era un elan pervertit, rezultatul unei dorințe senzuale, care, voalată de intelectul ei tămâiat prea des, îi era prezentată ca o reacție naturală dintre un băiat și o fată, mai ales că ea se împărtășește la fiecare liturghie de duminică, convinsă că și-a depășit limitele animalice. Ceea ce pentru ea se înfățișa ca o serie de întrebări necesare inițiativei pe care o luase (să vadă în ce ape mă scald), pentru mine era doar un șir de afirmații imperative, nici mai mult, nici mai puțin decât acel faimos „Te vreau, te doresc, tre’ să te..., hai să te iubesc!” scris pe garduri și cântat la nuntă, pe care mi-l tot repeta în urechi. Iar ele jinduiau (nu-mi venea să cred) la slujba de seară. Ce bine că am scăpat! Doamne mulțam! mi-am zis în gând, după ce-am văzut că se îndepărtase de mine.

14. Când sunteți la strană, fiți foarte atente la modul în care citiți sau cântați. Prin felul vostru de a ciripi sau de a urla, puteți să vă dați de gol când un „Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta...” va suna ca o defulare din lăuntrul frustrărilor voastre legate de neputința (sau ignoranța) în relațiile cu „partea bărbătească”, și va transmite altceva decât ar fi fost normal să transmită.  

15. Dacă vreți să fiți doar cu Dumnezeu, de vreme ce multe dintre voi lasă impresia de amor pentru monahism, nu vă faceți cont pe Facebook sau pe alte rețele de socializare.

16. Iar dacă vă faceți (din binecuvântate pricini), nu mai folosiți sfintele icoane pe post de avataruri.

17. Lăcașul de cult nu este locul potrivit pentru mișcările de gimnastică aerobică. Așa că, atunci când vă aflați în fața vreunei icoane, evitați să vă cambrați fesele și să vă aplecați trunchiurile: le evidențiați pe primele în dezavantajul celor din urmă.

18. În timpul slujbelor renunțați la sms-uri și la orice convorbire telefonică. Chiar dacă v-ar suna PFP-ul, nu cred că ați fi mai fericite, având în vedere că veți încălca „cu smerenie” ordinea valorilor creștinești. Și fie și-așa, chiar credeți că la celălalt capăt al liniei telefonice se află înaltul ierarh al Bisericii? Nu are el altceva mai bun de făcut în timpul slujbelor decât să vă sune pe voi?

19. De vreți să vă căsătoriți, renunțați, din când în când, la batic. Cu această ocazie vom putea și noi, bărbații, să vă vedem fețele.

20. Dacă sunteți de părere că nu aveți nevoie de phallos, vă rog (reverențios) să nu mai lăsați capul în jos (în semn de supunere) când treceți pe lâng-un băiat.

21. În cazul în care sunteți căsătorite, nu-l tratați pe duhovnic ca pe un înger al Domnului a cărui sarcină este să vă anunțe când aveți voie și când nu aveți voie să vă culcați cu cei cu care v-ați unit deja prin taina cununiei. În special, în cazul în care soții voștri nu știu de acest lucru: S-ar putea să afle.

22. În îndreptarele de spovedanie nu sunt trecute toate păcatele. În această privință puteți să stați liniștite. Sau neliniștite, în funcție de ceea ce vă roade.

23. Nu confundați Patericul cu Cartea nunții!    

24. Glasul stins nu este un indiciu al isihiei, așa cum nici bârfele din pridvorul bisericii nu sunt semne ale unei dreptei judecăți.

25. Sunt unii și unele care își chinuie corpurile cu nevoința, dar din lipsa duhului deosebirii (adică a discernământului duhovnicesc) s-au îndepărtat de Dumnezeu (avva Antonie).

Pentru moment, m-am gandit să vă las să luați o mică pauză. Însă fiți sigure că va urma.

─  Părinte, blagosloviți?

─  Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, cu harul și cu îndurările...