Risipit din fluier cânt
Cânt un hit ce nu de mult
Mi-a rămas cu jig pe gât
După ce-am borât
Nimănui a fost să-i placă viersul ce-l aduc
Şi chiar tu mi-ai zis să tac: „Taci că nu ai look!”
Mă uit des la sobă; plouă cu
cenuşă...
Aerul sein mă strânge de guşă
Sper profilactiv să nu mă sting subit
Şi vieţii să-i pară că nici n-am venit
De pe la
doişpe... cu zvelte caravele...
torpile din lemn
dulce...
ape sărate pline
cu scrumbii moarte
pe fund în descompunere
hrănind din pulpa
lor franjurată
mamiferele
acvatice
printre ancorele
corăbiilor putrezinde
parâme
pulverulente şi vele ierboase
care-n oricumul
adâncimilor
n-au culoare nici
miros
ci gust
Ca o măsură de
precauţie pentru cei din casă
m-am exilat în
ultima cameră
Stau aici
plimbându-mi cu lesa nervilor optici
cei doi ochi mari
şi goi
Vezica îmi stă să
explodeze vibrând de durere
cu fiece bob de
ploaie ce-mi ciocăne pervazul
Printre corăbiile
arse apare o fată; poetul o iubeşte
Dar îi aruncă mai
întâi suficiente pastile efervescente
de nepăsare
Fătuca îşi ia
zborul
Nimicul e tot
nimic
Bye-bye fericire
Plictis
Deschid
frigiderul: doar greaţa şi tristeţea unei duminici
Fecioarele ţipă
bătrânele strâng
La finele
poemului oare când mai ajung
Roţile maşinilor
ce se pun în mişcare
desenează cărări
de sânge
Telefonez unui
prieten ca să mă revolt
În niciun caz nu
acceptă
Şi-a scos deja
pantalonii scurţi
la plimbare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu