Am plâns destul pe umărul statuii din faţa
stadionului lângă aprozarul cu obeze
colţul blocului-turn cu vedere la peluza de răsărit
traversând dus şi-ntors
zebra și asfaltul decolorat cu urme de frânări bruşte
și cu flegme bătucite-n viteză de roţile bicicletelor
de epocă aparţinînd băieţilor cu ziare şi muncitorilor
de la Astra Vagoane
Dejecţii ale animalelor de companie ce aparţin
altor animale de companie...
Şi cum ziceam asfaltul ce-şi pierduse negreala
părea afânat. Mă trăgeam de şireturi...
Alergasem direct din pat ca să te-ntâlnesc
şi să te miros precum câinii din aeroporturi
valizele suspecţilor de dragoste albă
Văzduhul era un gigantic evantai de mucava
pe care ai călcat cu stângul
Mărturia stradală... norocul de pe trotuar...
Trasam distanţa dintre insule cu tălpile mele belite
Acreala din gât... singurătatea... nepăsarea celorlalţi
şi faptul că lumina verde a semaforului putea fi ea
înaintând spre mine
și nu un tu
psihogen ce dispare la fiecare schimbare
de culoare
Te-am căutat şi la Urgenţe
N-aveau seringi şi tifoane. Și m-am întristat
de moartea virtuală cauzată de proasta gestionare
a banilor publici
În sălile de aşteptare ale Gării cu oameni storşi
te-am aşteptat
da’ nici acolo nu te-am aflat
Disperat am alergat la Catedrală ca să mă opun
unei cununii
desconsiderând sonor destinele celor două părţi
implicate în parteneriatul ce urma să se încheie
Peste cinci ani vor semna un armistiţiu de dragul
copiilor
Ata ete pisicuţo dacă n-ai avut răbdare...
Şi cu toate astea nu te-am găsit
Dar nu-mi pare rău. Şi de m-am dus şi întors
şi m-am tot dus şi întors
când a fost să văd ce-ai făcut m-am tot dus
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu