Vizită

Astăzi el a venit în ultima cameră

a apartamentului bătut de soare prin jaluzele

irespirabil spațiu al unei întâlniri  

A intrat și a mâncat cu mine la aceeași masă

mirându-se că mai aveam câte ceva prin frigider

și că-l pot servi. Mi-a cerut pește. Eu nu lucram

la Cooperativa Piscicolă  

Dar asemenea exemplare nu mai văzusem

Nu cumva tu le-ai adus? făcându-mă să mă simt prost

cu păstrăvii preparați deja-n farfurie

Mi-a zis să aerisesc mai des fi’ndcă miroase a-ntuneric

M-am gândit să scot fereastra cu totul. El a zâmbit

Ce-o fi găsit amuzant? Poate nu-s destul de sărați?

poate frigul? poate mirosul?...

Dau să-i gust ei mișcau. Ei drăcie!

Știi cum e. Eu să am ce pune-n gură. Chiar te rog

Însă el și-a întors privirea spre geam

ca și când l-ar fi deranjat ceva. Te pomenești că vrea

să-nchid?

Mi-e frig a spus atunci. Cu atâta ardere în jur?  

Ce știi tu? a repetat de trei ori. Arșița asta te menține

într-o stare care mie nu-mi place

începând să-mi explice despre căldura cea dulce

care vine din interior

iar eu mă gândeam pe unde vor intra țevile de cupru

și unde vor fi montate caloriferele

că mor de cald și mai e pân’ la iarnă

Deschid iar frigiderul bag capul îmi revin

Ce interesant! Nu gesticulează când vorbește

Trebuie să chibzuiești ca mine

Și de câte facultăți am nevoie?

Lasă gluma! punându-mi diverse întrebări

Mă plictisisem și am încercat să-mi aduc aminte

cine l-a invitat

că poate a greșit etajul poate o căuta pe vecina de la șase

Tu mi-a răspuns. Eu mirat că-mi cunoaște gândurile

Apoi l-am întrebat când anume  

Când ai fost mic

Aha! Îmi amintesc. Când am fost mic și-am devenit mare

când mi-a fost frig și apa era rece...

Acum înțeleg încercând să-l trag de limbă

că dacă tot a venit să spună ce știe

El: Tu știi că nu vrei...

Eu: Sigur că nu

Corbului cel făr’ de gheare curcubeului de pe-o planetă

îndepărtată ca bețivul ce se jură că-i pentru ultima dată

așa și tu. Balta ta n-are pești pictorul a orbit

Degeaba strigi geaba scrii. Recunoaște!

Ți-e frică de moarte

Adesea ne vorbește cum vorbim cu prietenul

imaginar. El vrea totul din noi noi vrem totul din el  

Să nu ne mințim prietene

E ca-n poezia lui Gellu Naum:

cu picioarele ude și bascheții aveau găuri 

aidoma unui C. Popescu

privindu-l cu circumspecția securistului din mine

ochelari fumurii și pantofi de lac:

Spune bă! Scuipă tot! Cum ziceai?... Că nu vreau să mor?

Dar cine-mi vrea moartea mă banditule?  

Ia mai bine scrie tu pe coala asta albă

nume prenume vârstă și celelalte

percepând un oarecare miros când și-a scos mâinile

din buzunarele burții  

pocnind din degete. Atunci am văzut cum îi încolțesc

aripi pe spate crezând că poa’ să scape

dar eu prinzându-l de gât i-am oprit circulația

amețindu-l și i le-am tăiat cu foarfeca  

Apoi i-am dat să bea alcool de prune și l-am ascultat

toată seara. L-am lăsat să plece pe la zece

buimac și cu aripile-n plasă

fără bani de taxi sau de-ale gurii

știind că și de va supraviețui

EL – singurul meu prieten

va dori să dispară