De ceva vreme

De ceva vreme, cam de patru anotimpuri ce nu dispar cu una, cu două, am reușit să-mi echilibrez libidoul – falnică pleură testiculară într-o púrure expansiune, îmbâcsită cu lentile de contact ce scormonesc pe unde apucă, în timp ce bulbii de carne apoasă se umflă, se dezumflă și se-ntorc pe dos, ciopor de nervi întinși la maximum, plus o congestie la mătărângă, când le văd cum intră și cu ce țoale sunt îmbrăcate, provocându-mi frisoane,

Luna iunie, bulendrele-s neîncăpătoare, picioarele se văd din avion, atrag privirea nesătulă, leoaicele se îndreaptă spre oglindă, șefa îmi face semn să nu pierd clientela, arată fresh, ca fetițele din hebdomadarele glossy, cică se descurcă, ele doar se uită: „Te anunțăm dac-o să avem nevoie...”,

Făloase, cu părul strâns la spate, fiindcă-i cald, iar aerul glacial al climei artificiale le betonează gurguiele, apreciază, se simt privilegiate și nu le pasă de gura târgului, trec semeț pe culoarele magazinului, împrăștiind căldură din căldura zonelor strâmte, sfidând temperatura ambientală cu freoni ce se infiltrează pe unde nici nu s-ar fi gândit bunică-mea paternă, care, în clipele ei de trezvie, când își împăturea câte-un budigău până-l reducea la jumătate din dimensiunea lui reală, se întreba, de față cu nepoții ei: „Cum chizda mă-sii di poartî unili muieri numa un petic di tifon pi chizdă șî nu li i rușâni?”, p-ormă trăgea de colțurile accesoriului intim ca să ni-l dezvăluie în adevărata lui mărime (primul liliac alb, din istoria noastră neprihănită, pe care-l vedeam, timorați și captivați deopotrivă), hlizindu-se în sinea ei de rusoaică botezată-n vodcă (fostă șefă de promoție la Liceul Militar), etalată ori de câte ori i se urca la cap să ne inițieze în misterele femeiești,

Felinele sunt în căutări, străbat sala și se așază lângă o stivă de cutii cu saboți, în poziția piticului ce vrea să facă piș: „Pe roșu nu aveți?”, uitându-mă cum se apleacă și-i probează (pantofi din piele, c-un fel de șnur între degete..., celibatare dezvirginate pe banchetele mașinilor cu numere de Bulgaria), posibil să te îndrăgostești simultan de...,

E simplu, îți pui capul pe pieptul uneia dintre ele și-i spui c-o idolatrizezi exact cum idolatrizezi ziua de leafă, O să se simtă datoare să-ți demonstreze că și ea..., adeverindu-ți prin șoapte lascive atracția mutuală, iar apoi îți așezi obrazul pe pieptul celeilalte dudui și îi recapitulezi monostrofa, dar n-aștepți să-ți confirme că sunteți făcuți unul pentru altul (ca-ntr-un calcul logico-matematic efectuat în Ceruri și rezolvat pe Pământ, că țărână suntem și-n țărână ne vom întoarce), ci te ridici în capul oaselor, îți duci mâna (cu care scrii) la inimă și le zici că vrei să te căsătorești cu ele și să le iubești ca pe una singură, eternă și irepetabilă persoană blagoslovită cu firfireii necesari cumpărăturilor din fiecare sfârșit de săptămână, cu o casă spațioasă și plozi cuviincioși,

Ăsta ești, mai mult nu poți, în caz că n-ai destul lichid în conductă, n-o să le spui ceea ce ți-am șprehănit, de fapt e ca și cum ai mușca concomitent din prăjituri distincte, ce mai tura-vura, proaste vor fi dacă n-o să accepte oferta,

Cutezați, căci ale voastre sunt toate opincuțele patriei, cu barete, panglici, capse și ținte! Însă nu vă grăbiți, Omnis festinatio ex parte diaboli est, și plimbați-vă nestânjenite de privirea vitriolantă..., Jur c-o mână pe ecuson și c-un deget în ureche, că mi s-a-nfundat, ce să-i faci? De la aerul acesta rece, sângele zornăie prin vene, precum cuburile de gheață în pahare de coniac, prin știți voi ce cluburi de căcat parfumat și cu umbreluță, Haideți, curaj! Deplasați-vă fără menajamente! Sau n-am văzut eu... și mi se pare, sunteți actrițe?

Că toate mironosițele seamănă între ele, deși circulă zvonul că ați fi originale, ba chiar sfioase, jenate acum de vânzătorul de papuci, care de ceva vreme s-a abținut (efort atroce), ajungând la culmile disperării de serviciu, și nu mă-ntrebați cum e aia, A zis-o, Așa va fi, voi aplecați-vă în continuare și studiați-vă sandalele,

Be yourselves (everyone else is already taken), și mutați-vă poponețele de pe un taburet pe altul, probând și iar probând, Nu, nici pe verde nu avem, dar am ceva iarbă, în caz că vă ține... Nimic? Atunci o las baltă, văzând cum vă ridicați, cum călcați, poșetuțele pe umăr, rujul pe buze și întrebarea pe limbă...