sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Dedicaţie pentru viitor


Aş vrea să îmbătrânim împreună
Să-ţi simt pielea cum îmi încreţeşte-n palme
Pe corp să-ţi apară depigmentări iar eu
să ţi le ştiu pe de rost:
La glezna stângă să ai o floare de mucegai
pe coapsa interioară dreaptă să-ţi stea un tanc
de jucărie
pe spate în dreptul muşchilor trapezi să fii pictată
de stropii mari ai unei ploi acide
iar pe bărbie şi pe tâmpla stângă să troneze câte-o stea
de fildeş care să-ţi aducă aminte ori de câte ori
te vei privi în oglindă că eşti o nobilă cucoană
Să-ţi pot spune la cafeluţa de dimineaţă că te-ai ţinut
la înălţime în toţi aceşti ani de pomină
şi n-ai capitulat în faţa hidoasă a destinului

Copiii să intre vijelios în încăpere şi să ne vrăjească
cu limba lor seducător de absurdă pe care au învăţat-o
cică de la noi
Băiatul să te tragă de păr în glumă
imitându-le pe contorsionistele de la U F C
iar fata să-mi propună ca la noapte să dormim împreună
Eu s-o întreb unde anume
ea să se alinte în silabe jucăuşe că la perete
cei bătrâni dorm mereu la margine
ca să nu-i deranjeze pe cei ce nu merg la toaletă
de patru ori pe noapte
Zgâtia să-mi scuipe-ntre ochi aninându-şi braţele
provocator de gâtul meu
zicându-mi că are şi ea prostată vezi doamne

Tu să mă priveşti cum îmi descolăcesc şarpele
micuţa boa să scoată limba iar mie să-mi rămână-n minte
prost tată ca piatră de temelie în ceea ce se va numi
Părinţi şi Copii. Noi dialoguri - Noi paradigme
Editura Casa Noastră

Şi să nu zici că-s mici şi drăguţi şi să nu râzi de ei
cu toată inima?
Neştiutorii de ei. Lipsiţii de luciditate
Crescuţi cu lapte praf şi şniţele de soia. Dezmierdaţi
cu şerveţele umede şi parfumate
De desene animate iubitori... Răuţii noştri îngeraşi

Tu vei deretica repejor prin bucătărie şi mă vei chema
să ne bem liniştiţi cafelele
Eu cu mai mult lapte tu cu mai puţin zahăr
Pe urmă vor sosi ai tăi

Ceşcuţele să se-adune. Un Armstrong pe fundal
Mahmureala de duminică. Și cineva
să ne spele vasele


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu