Ciorapii cu dungi colorate îi
ajungeau pân’ la genunchi
iar rochia cu volănaşe îi
plutea peste şoldurile moi
de meduză dintr-un acvariul
uman pe care-l studiam
în fiecare zi când ieşeam de la
şcoală
zburdând înaripaţi ca fluturii
de mătase printre frunzele
duzilor de pe aleea ce dădea
înspre strada principală
unde drumurile noastre
se-ncăpăţânau să se bifurce
păşind cu delicatețe în maşina
tatălui ei
Era de-ajuns să ştiu că
trăieşte închide portiera
că e-n singuranţă
deşi mintea îmi stătea ca pe
ace
balon de carne impregnat cu
parfumul ei minor
de femeie în devenire
ce se-ndepărta privind în faţă
pe bancheta
din spatele unei dacii 1310
Şi mă lăsam purtat de zâmbetul
ei perlat
albit de laptele ornamental al
brâului stelar ce-i umezea
buzele roşii
sânge de coacăze supt de-o
căpuşă unse cu ruj finuţ
de păpuşă
Oh fetiţă cu ghiozdănel şi
sutien de gumilastic
crescut peste sâni!
Să te mai rabde pământul? să
mai aştept în van?
Câte săptămâni?
Iar florile din grădina şcolii
îi cădeau la picioare
amorezate
şi băteau din palme ca leii de
mare de la delfinariu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu