(5) [Din balconul meu de cleştar…]

...privesc lumea în față și îmi închipui că și ea mă privește

și-mi ascultă monologul

 

N-am mai scris de multă vreme. Ce folos?

Când văd atâta material pe toți pereții mă apucă un sentiment

bizar asemenea unei tulburări obsesiv-compulsive ce-și face

cuib în inima omului care își părăsește apartamentul

cu patru camere două băi și o debara dotate cu produse

electronice conectate la priză

Stă la etajul șapte al unui bloc-turn în care liftul

nu funcționează penele de curent sunt frecvente

instalațiile electrice cedează

Ca să nu mai pomenim de tuburile rigide și sifoanele...

 

Așa și eu mă joc cu aprehensiunile cotidiene

de-mi vine să mă întorc acasă înaintea tramvaiului ce ar fi

putut să m-ajute mai iute în acest sens

dar a trecut nepăsător pe lângă mine crezând că mă va

întrece

ca să-mi deschid dosarul cu ciorne să aleg la întâmplare...

să rescriu și să adaug cât mai multe rânduri...

că poate în acest fel voi scăpa de tensiunea psihică a

puținului insuficientului și a nimicului din viața irosită pe

balcon în orice anotimp zi și noapte

compunând balade morților mamelor lor de oameni

neinspirați pe care am încercat de-atâtea ori să-i ignor

dar n-am reușit...

ca să pun și eu o țiglă pe acoperișul postmodern al

templului literaturii române

 

gândindu-mă nu la cât de mult vor suferi prietenii

ci la cât de puțin o să-i bucure pe străini cuvintele mele

scrise apăsat cu vârful peniței de iridium

ca să vadă cu ce contribui la veșnica alipire a literelor

pentru o cauză nobilă

aleasă cu grijă de personajul ale cărui texte scrise pe nisip

au rămas până-n ziua de azi și sunt ușor de recunoscut când

vine vorba de Cât? Cum? și Ce valoare?

 

În fața forului celor o mie și una de fețe ale pereților

burdușiți cu cărți din Biblioteca Județeană pe care am

vizitat-o de curând ca să-mi iau porția săptămânală de cultură

și ca să-mi las cererea de participare la concursul

pentru ocuparea postului de bibliotecar

cu studii superioare și tot tacâmul

că dé... numai înconjurați de-un ocean de litere pot unii

scriitori să-și înfrunte demonii

pe bărcile de salvare ale editurilor ce-i așteaptă

cu brațele deschise în caz că au ceva bani puși deoparte  

de parcă în urmă cu o lună tovarășii de muncă ai lui

Franz Kafka râdeau de peripețiile tânărului funcționar

Josef K.

iar alaltăieri Visul lui Mircea Cărtărescu sau primul

volum din trilogia Orbitor era refuzat de mai toate

editurile bucureștene pe considerente de

incompatibilitate afectiv-culturală cu cititorii noștri

vindecați       postdecembriști

 

Așa că n-am mai stat pe gânduri m-am și apucat

de învățat că poate-i rost de ceva bănet pe partea

cealaltă a biroului la care am să stau și-am să meditez

în timpul rezervat pauzelor de lucru

la cele scrise pe data de 21 noiembrie anul alegerilor

prezidențiale când după ce am terminat de urmărit

în paralel Vocea României și un Behind The Music

dedicat Christinei Aguilera mi s-a umplut paharul

defulărilor necesare

 

Am salivat din abundență mi-am pocnit degetele

de nerăbdare și dându-l pe gât am așteptat să urce

și să coboare cât mai repede prin vene

otrava nelipsită a creațiilor literare – durerea

 

Albumul Christinei de pe YouTube îmi ține de urât

Mă uit la ceas. 3:59 a.m.                     22 noiembrie  

Am aflat că are un copil și ceva îmi spune că va mai

naște unul sau doi

N-a luat niciun premiu la Cerbul de Aur dar a primit

o stea pe Hollywood Walk of Fame

 

Mai puțin și vor răsări stelele și pe strada mea