Poetaşul

diminețile când se trezea depărta cu gesturi proprii

senectuților nobiliare draperiile de catifea

își încălța șlapii cu blăniță pe care îi plescăia

pân’ la baie unde

dând drumul la apă își spăla fața lăsată și se holba

îngândurat în oglindă

examinând vaporii de apă ce i se prefirau nepăsători

pe dinaintea ochilor

„câtă tristețe” își spunea. „toate pier ca aceste

particule elementare de H₂O”

închidea robinetul și în sunetul calcaneic al șlapilor

se-ndrepta spre bucătărie zgândărea aragazul

își fierbea un ou de rață își sorbea cafeaua instant

mesteca feliile de pâine prăjită cu gem de căpșuni

und unt

apoi cojea oul cu răgaz ascultând nițică muzică

în special operă sau jazz

punea un CD sau deschidea radioul și audia

melodiile ce-l binedispuneau de fiecare dată

dându-i aripi

moment prielnic de a-și privi colecția BPT

și de a-și bifa în minte câteva volume de secol XIX

pe care urma să le citească

le admira: „ce de munți de erudiție stocați în aceste

semințe de hârtie!” ar fi vrut să scrie

dar sentimentul valorii personale îl împiedică

avea vreme „căci vremea este a mă plimba”

se-mbrăcă își trase pantofii și ieși

din bulevard își contempla casa – templu al beletristicii

și bănuia că este spionat. își aprindea o țigară

pe care o fuma atingând-o cu tandrețe de buze

chiorându-se-n jur la pupilele ațintite spre el

pornea cu pași molatici observând edificiile buticurile

și animalele străzilor fanate pe care le cunoștea

pe de rost

văzuse multe și trecuse prin și mai multe

deschidea ușa unui anticariat din centrul orașului

dădea târcoale rafturilor într-aiurea

răsfoia un roman și două jurnale

părea preocupat. cineva îl fixa prin vitrină

lui îi plăcea și voia să-l poarte pe unde o să

mai umble azi mâine și-n zilele dichisite cu hoinăreli

bramburistice însă nu total lipsite de sens  

că-n fond e vorba de viața sa

ce-și are nișele îndesate cu fleacuri ce trebuie detectate

explorate și scoase la lumină pe foaia de hârtie

de pe masa din lemn de cireș din sufrageria tapisată

cu cărți... suvenir de la părinți

cuvintele îi ies ca praful din covoare pe gură

rostindu-le cu voce domoală și le transcrie

pe coală

toți ochii din lume îl privesc pe poet

monocorde cum sună nu peste mult timp

vor fi în cartea de versuri  

o nouă pagină