Un bărbat moare
la bătrâneţe
Cineva îi ţine
lumânarea de parafină la piept
Fumul întunecă
tavanul
Casa se afumă
Când nemţii au
sosit în satul lui el era cu vitele
şi a stat acolo
toată noaptea
deşi s-a-ntors
dup-o săptămână
Lingura de tablă
uitată în farfuria ce-l aştepta
acrise ciorba de
legume a dăinuirii
În pridvorul
casei baba Ana îşi înţolise geamlâcul
că să n-o vadă sătenii
că plânge
Cei de pe salvare
au zis că-i cedase inima
Cică n-a ţinut cont
de regim. Alcoolul îşi spusese
prea devreme cuvântul
Dar ei n-au văzut
maşina cu care a venit şi cum fusese
parcată la
bordură. Nici n-au simţit aroma particulară
a vinului nobil
de cramă
ce înmiresmase
ieşindu-i pe nări întreg palierul
făcând ca florile
din glastre să-nflorească
La şcoală erau
nevoiţi să scrie şi pe copertele caietelor
în lipsă de foi.
Se vede că regimul de după război
avea nevoie de
oameni cu memorie bună dar scurtă
Cuvintele aveau
altă greutate pe-atunci
după cum i-a
mărturisit tinerei fete:
„Emuşika
tovarăşii ăştia îţi cer să le spui ce crezi
dar regula
obligatorie e să ai mare grijă ce scoţi pe gură
pentru că nu cele
ce intră ci cele ce ies îl pot arunca
pe om direct în
beciul Miliţiei”
Bărbaţi şi femei vin
şi pleacă dându-i salutul
sau sărutarea de
pe urmă
uitând să-şi
şteargă picioarele la intrare
Cu faţa spre cer trântit
pe patul matrimonial
ca peștele
congelat din hală
Bunica jelind la
căpătâi rugându-mă să n-aprind lumina
Şi filmul de
groază pe care l-am văzut dup-o săptămână
stând în acelaşi
pat ce-mi aminteşte acum
de ziua-n care
bunicul meu a
fost luat din acel loc
purtat pe braţele
dificile ale fiilor săi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu