O rudimentară imitaţie

popescu nu suspectează nimic. bilele abacului n-au dat rest

cu mâinile-n buzunarele iliace ignorând fiorul anapest

a decis să-și noteze

 

detașat de cei care-i vor lectura alegoriile –

o rudimentară imitație a unor stări și afecte echivoce –

își rupe strofa de ei și de țelurile literare

 

pe raftul de jos al peretelui de nord din prima librărie

în care o să intre

va găsi o plachetă c-o pre (sau post) față întocmită de

un ageamiu

 

frunzărind solilocviul polimorf în straie de cocotă

– pestilențială ciubotă pe care generații de vidanjori rebeli

au folosit-o în emistihul anilor care-au trecut

speculând rahați în ploaie & vânt –

conștient de ecartul excremențial dintre un haznagiu și-

un cofetar

nu știe ce să facă cu obiectul delicat din palme și convins

că lumea a luat-o razna întreabă cine-i cutărescu

 

i se răspunde că-i bărbosul de pe clapa copertei

sobru...  dezinteresat...  statuar...

deși-n ochii săi duioși identifică rapid vectorii unui comerț

pe cale de dispariție

 

nedumerit și ambetat la culme de stihurile vidate de emoție

așază volumașul la loc

pupilele imprecative... adică ceea ce-a mai rămas din poet

se dilată văzând cum se închid porțile

iar el este aruncat în temniță de același neîndurător efet

 

crima culturală e însă la stadiul de proiect

păcatul n-a fost săvârșit complet

fiindcă n-a pus botul la ce perorase renumitul șprițescu

 

(când mai deschideți o broșură

vă conjur

rugați-vă și pentru fratele popescu)