poetul nu suspectează nimic. bilele abacului
n-au dat rest
cu mâinile-n buzunarele iliace ignorând fiorul anapest
a decis să-și noteze
detașat de cei care-i vor citi versurile ce par
o rudimentară imitație a unor stări și afecte echivoce
va zice că i se rupe strofa de ei și de țelurile literare
pe raftul de jos al unui perete din incinta primei
librării
în care va intra
va găsi o cărțulie în a cărei pre (sau post) față
de va crede
va fi la fel de ageamiu ca cel care-a întocmit-o
frunzărind-o nu va înțelege o iotă
din solilocviul polimorf în straie de cocotă
ca o pestilențială ciubotă
pe care atâtea generații de vidanjori rebeli
au folosit-o în emistihul de ani care a trecut
speculând rahați în ploaie & vânt
cu toate că dom’ popescu e conștient de diferența
excremențială dintre un haznagiu și-un cofetar
nu știe ce să facă cu obiectul delicat din mână
e convins că lumea a luat-o razna și se pune să-ntrebe
în stânga și-n dreapta cine-i autorul
i se răspunde că-i tipul cu barbă de pe clapa copertei
ăla sobru ca o statuie ce pare dezinteresat
deși în ochii lui rugători se pot identifica
doi vectori ai unui comerț pe cale de dispariție
nedumerit și ambetat la culme de stihurile vidate
de emoție
așază cărticica la loc
pupilele imprecative adică tot ce-a mai rămas din poet
se dilată văzând cum se închid porțile
și cum e aruncat în temniță de același nemuritor efet
însă crima culturală e la stadiul de gând
păcatul n-a fost săvârșit întru totul
omul nostru n-a pus botul la ce a perorat
un anume șprițescu
când mai deschideți o broșurică
vă conjur
rugați-vă și pentru fratele popescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu