Stare febrilă după Olimpiada de Limba şi Literatura Română

Târşâindu-mi picioarele grele şi gentuţa cu foi albe

penar cu două stilouri radieră şi creion

o sticlă cu ceai de mentă şi ce mai rămăsese

din amintirea olimpiadei de română

mă îndreptam spre staţia Mioriţa. Eram gripat copt

răcit până-n plăsele iar taximetristul zbârcit la faţă

un burduf comprimat de acordeon cu sprâncene lipite

trăgând cu poftă dintr-o ţigară puturoasă

nici nu voise să se târguiască cu mine:

─ Tre’ să mai pui încă pe-atât îmi spuse. Nu-i de-ajuns

Gârbovit sub povara unei recidive am aşteptat autobuzul

Numărul nu mai conta. Important era că mă descurcasem

cât de cât la analiza literară

în ciuda împunsăturilor mucoasei sinuzale

a impotenţei mele de concentrare şi a durerilor musculare

din tot corpul ce nu se absorbeau cum aş fi vrut

în scaunul de lemn

cocoţat pe una dintre roţile negre de atâta praf şi lichid

de frână ale marelui consumator de motorină

privind pe geamul de nisip al imaginaţiei mele

şi din când în când la taxatoarea grasă cu păr scurt

ce întruna spărgea seminţe între fălcile-i de menghină

rujate din abundenţă cu un roşu aprins

rutier

Acasă am fost luat la rost de vocea prăpăstioasă a mamei

şi pus în pat înfăşurat într-un cearşaf polar

cu două piramidoane două aspirine şi-o zeamă de ierburi

la bord  

De şoc îmi zise vocea şi închise uşa

Am dormit în jur de o oră

M-am trezit lângă mine c-o fată. Fiica unui anume domn 
Caşcaval – un tip cu o funcţie bună

Nu-mi amintesc prenumele. Cine ar mai fi putut?

În starea aceea...

Ştiu doar că mama o medita la engleză

Măslinie slăbuţă mirosind a săpun a stat atât de mult

ascultându-mi glumele opărite încât la un moment dat

mi-am dorit să plece. Avea chef de vorbă:

Se apucă să-mi povestească de-a fir a păr ce făcuse

la şcoală ea şi colega ei de bancă. Ceva legat de profu’

de geogra. Cine mai ţine minte?

Eu căutam s-o distrez. Îi mai aruncam câte-o dumă:

─ Domnişoară Caşcaval vezi că te papă şoricelul!

Ea:

─ Stai liniştit că are grijă pisicuţa ca nu cumva

şi pe undeva şi tra-la-la-la-la

Până la urmă mi-a trecut şi n-am mai vrut să plece

Dar amurgise şi deci era momentul

S-a apropiat de mine m-a privit

S-a aplecat şi m-a sărutat pe obraz dându-mi a-nţelege

că nu se teme

Cred şi eu. Că doar cine era imobilizat la pat

sub năluca medicamentelor şi a arşiţei trupeşti

gogoaşă cerată a unui lepidopter studios

cu prima sa aripă gimnazială-n formare?

Mai cruce îi mai rămânea să-şi facă frecându-şi

guşa largă a pulovărului de bărbia mea caldă

după ce cu boticul ei rece de pe mutra-mi sobră

ca de icoană îmi înţepase broboana

Şi mă salută de plecare

Goodbye şi ţie felină cu mustăţi de lapte

şucare

pe numele tău

posibil

Ioana