luni, 20 iunie 2016

O poveste adevărată


din cortul de pe malul proaspăt curățat de alge al unei

stațiuni maritime și până-n terasa acoperită simbolic

cu pleduri de stuf

am avut vreo douăj de minute

 

cu picioarele goale... în bermude... brăzdam litoralul

fermecat de clementina siciliană ce se cocea la orizont

 

caldă acum mai abitir decât în crucea de foc a zilei

apa venea grijulie și nivela prin suluri străvezii  

craterele lăsate de tălpi

 

busturile albe se înălțau ca două tufuri calcaroase

în cătarea unui soare de august

 

doi camarazi ce se-ntâlneau pe coasta arcuită a mării

după ani de împărtășit e-mailuri

 

restul anecdotei e despre o fufă cu care s-au culcat

și pe care... nespus de mult

înainte ca ea să-i ușuiască – cocoși de lupte lipsiți de creastă

ca pe niște orătănii

 

priveau spre flota aeriană a pescărușilor guralivi  

necazul lor nu fusese paiul care rupsese spinarea cămilei

și nu – băieții nu deveniseră gay

 

chiar n-am idee de ce am adăugat acest amănunt

începusem să fabulez așa de frumos...



duminică, 12 iunie 2016

Lecţia despre poezie


                                                     după știți voi cine



se împrumută câteva versuri ce nu se mai citesc

dacă nu se-mprumută se smulg din imaginație și se

trântesc pe un site

se încadrează într-o mișcare culturală se fardează

cu inepții și se iradiază cu aplauze până ce poezia pare

perfectă

după care se contactează un critic literar de preferat un vechi

amic sau unul tânăr în devenire

se laudă poezia până la greață prin presă radio și televiziune

de către tine de către alții și mai ales de către cine nu trebuie

pe urmă se ia un editor și se publică într-un volum

pe copertă: o femeie despuiată titlul cărții și numele poetului

scris incorect

toți dar absolut toți vor spune:

 

ce poet grozav ar fi fost acesta de n-ar fi apărut

greșeala de tipar!

 

 


Viorel


n-are casă. locuiește pe unde nimerește

de obicei sub podul de la ștrand

 

până pe la 4:00-5:00 a.m. adulmecă chiștoace

p-ormă sucombă pentru vreo șapte-opt ore

după care învie și apare blegit și debusolat

cu mandibula în pioneze

 

se holbează la aceeași pereche de căști și pune

obișnuitele întrebări: la ce preț și dacă-s noi

 

n-ai tu lovele. du-te lucrează ș-apoi să revii

 

îmi cere un leu și pleacă la ale sale scârnăvii

mereu din ușă-n ușă mereu de parcă s-ar duce

pe pustii

 

și chiar se duce

 

se ceartă cu unul primește o lețcaie de la altul

„rugămințele” trec viața rămâne

nimănui nu-i pasă că e nespălat ca un câine

că azi-noapte cineva i-a furat salteaua

iar odată cu ea și cureaua

amu și de-ar vrea să se spânzure nu poate

ba ca-ncercat să se-nece dar nu știe să-noate

că „babtistu” care-l cheamă la muncă

îi zice să se pocăiască

dar el pentru 7 lei pe oră nu vrea să trudească

și trebe să existe niște soluții pentru el:

 

 ̶  cu cât îmi dai sony-urile?

 ̶  n-ai tu bani de ele viorele viorel...

 


miercuri, 1 iunie 2016

Pilda bancnotelor


zis-ai că împărăția ta (sau fiul omului) este asemenea

unui cetățean care înainte să plece-n concediu și-a

încredințat averea celor trei slugi după cum urmează:

 

uneia i-a dat cinci bancnote alteia două iar ultimei

dintre ele doar una

apoi s-a dus strigându-le: „vă pup! pa pa!”

 

cu vorbele stăpânului încă-n urechi cea care căpătase

mai mult s-a pus pe treabă și folosindu-se de ceea ce

primise a câștigat tot atâta

la scurtă vreme servitorul care luase două parale

și le-a dublat

însă cel ce se alesese cu una (pentru că nu se pricepea

la afaceri) a săpat în pământ și a îngropat-o

 

după ce-a curs multă apă pe mureș a sosit jupânul

și-a început să le ceară socoteală pentru ceea ce li se predase

imediat cel ce avea zece bancnote a dat-o-n lauda de sine

că să vezi cine-i el și să nu crezi câți bani a făcut

cel cu patru... a ieșit la raport punând aceeași placă

beneficiind și el de bucuria domnului său

 

toate bune și frumoase pân-a apărut sluga cu o singură

bancnotă

care de frică să nu rateze invitația la bairamul angajatorului

s-a apucat să-l țuce-n cur mai abitir ca primele două

și înapoindu-i bancnota pe care o dezgropase cu puțin timp

în urmă nu s-a gândit să adauge bátăr 1% la valoarea ei

(să zicem de-o bere sau de-un pachet de țigări)

lucru care a costat-o enorm

 

nu numai c-a fost făcută în fel și chip și că i-a fost

luată bancnota (fiind oferită celei care avea zece)

ba a și fost aruncată în bezna cea îndepărtată

ca să se împlinească bocetul și trosnirea fălcilor

pe care nababul abia le aștepta

 

adică știa că-i sărac cu duhul (nu degeaba îi dăduse o bancnotă)

și nu l-a trimis la vreun training de angajare/reangajare...

(tot argatul e vinovat)

și a mai spus ca și când n-ar fi fost ocărât îndeajuns

că „celui ce are i se va da și-i va prisosi iar de la cel ce nu are

se va lua și ceea ce i se pare că are”

lăsându-i mască pe cei de față

 

mai bine nu-i dădea nicio lețcaie și cu asta basta!

ar fi fost mulțumit

iar dacă nu s-ar fi putut abține și i-ar fi înmânat acei bani

era firesc ca el – șeful lor – să secere și s-adune de-acolo

de unde slugoiul neghiob n-a putut să semene și să împrăștie

 

să zică mersi că nu i-a pierdut sau că nu s-a apucat de băut

după ce-a văzut cu ochii săi cum unuia i se dau cinci altuia

două iar lui... (șașa bătut de soartă) doar una

 

pă’ e și normal să cadă omu’-n depresie și să nu mai știe

ce să creadă și ce să facă

pormă să vină și patronul cu bălăcăreala

 

asta-i ispravă de om chibzuit?

să zică mulțam că nu i-a tras o cafteală

eu unul...

 

dar publicul vrea un alt final: trimite-l pe stăpân

întru-ntunericul cel mai din afară

la banii lui probabil că l-ar face să lumineze

 

adevărat îți spun: plângerea și scrâșnirea dinților

s-ar împuțina cu un om