în vremurile-n care aerul era mai lesne de respirat
un tânăr putea să intre ucenic la un maistru
iar după patru-cinci ani își întreținea singur familia
era – cum se spunea pe-atunci – un flăcău cu ambiț
cunoștea o codană o lăsa grea ș-apoi își aștepta șfârșitul
pe lavița din prispa casei
era – așa s-ar fi spus – un bărbat în toată regula
acum
când clopotele dăngănesc de utrenie iar eu mă-ndrept
spre calvar
mă gândesc că dacă i-aș fi răspuns ospătarului că merg
la slujbă ar fi
crezut că mă duc la înmormântarea mea
și nu e decât 7:30 nevasta și copiii dorm liniștiți în
paturile lor lacrimile
n-au izbăvit pe nimeni
niciodată
mă uit în jeb și-mi număr restul
cât să-i năimesc pe cantor și pe gropar
mai mult n-am putut
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu