Jurnal de idei (theo)logice 2006-2009

5.

Curățând cartofi și întrebându-mă: ...fierți sau prăjiți?

 

„Tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii” (1 Corinteni 9, 22).

Într-o altă traducere: „...ca pe oricine (sau chiar pe toți) să-i mântuiesc”. Și spune el în capitolul 9 că a fost ca un iudeu cu iudeii, ca să-i dobândească pe aceștia (pentru împărăția cerurilor, nu pentru plăcerile proprii), cu cei slabi s-a făcut slab ca să-i aducă la Hristos, cu cei ce nu au Legea, ca unul ce nu are Legea – pentru a nu-i pierde, ci pentru a-i salva din rătăcirile lor, ce duc inevitabil la pieire.

Carevasăzică, cu Dumnezeu trebuia să se facă tot dumnezeu, ca să-nțeleagă ce are de zis. Altminteri cuvintele lui Doamne-Doamne ar fi căzut pe urechi străine, iar tot eșafodajul apostolic s-ar fi dus de râpă la prima confruntare apologetică mai acătării. Iar asta numai cu ajutorul Atotțiitorului. Prin urmare, este nevoie mereu de un sprijin din afară, și nu (neapărat) de un efort din interior. „Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” pare a fi trasă de păr. Mai degrabă în „mijlocul vostru”, „printre voi” sau „cu voi”, făcând referire la EL. Fiindcă de s-ar afla în noi, atunci am cunoaște adevărul și n-am mai orbecăi ca niște cârtițe. Doar că Iisus s-a suit la Tatăl și și-a lăsat acoliții să se ocupe de restul. Iar în momentul în care le arătăm obrazul (văzând c-au luat-o pe arătură), ei ne flutură pe sub nas Pidalionul sau (și mai penibil) Biblia. Păi treabă-i asta? Zicem una și facem alta.

Sunt curios cât de mult s-a făcut sfântul Pavel „tuturor toate”. Până unde a mers cu transformarea (de formă), ca să-i convertească pe „cei mai mulți”. Pentru că nu mi-l pot imagina pe apostolul neamurilor negându-L pe Hristos în fața iudeilor, tocmai ca, în cele din urmă, aceștia să împartă cu el azimele și să invoce numele „noului” Domn. E absurd. În realitate, el cunoștea bine doctrina acestora și, folosindu-se de acest lucru, a încercat să clarifice anumite probleme. O spune chiar el: „Cu iudeii ca un iudeu am fost...”, deci nu în întregime. Însă asta e o cu totul altă mâncare de pește.

Și atunci de ce atâta zdroabă pentru nimic? Pe cine să îmbisericești, când tu ești un fel de Jolly Joker? Pentru ce îți bați gura de pomană? Împărăția cerurilor este în lăuntrul nostru. Putem să ne purtăm singuri de grijă. Pân-o s-apară Hristos la mine-n ușă, cu greu o să mă-ncred în cineva.

Despre el se spune că, deși era 100% Dumnezeu, s-a făcut om 100%, ca pe acesta din urmă să-l facă dumnezeu. Dar n-a cunoscut păcatul nici măcar cu limba. Mă rog, se vede că toate pleacă de la aceeași mâncare de pește: PEȘTE – PISCIS – ΙΧΘΥΣ (ichthis) – Ἰησοῦς Χριστός, Θεοῦ Υἱός, Σωτήρ – Iisus Christos, [al lui] Dumnezeu Fiu, Salvatorul –    – chiar EL.