Curățând cartofi și întrebându-mă: ...fierți sau
prăjiți?
„Tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să
mântuiesc pe unii” (1 Corinteni 9, 22).
Într-o altă traducere: „...ca pe oricine (sau chiar pe toți) să-i mântuiesc”. Și spune el în
capitolul 9 că a fost ca un iudeu cu iudeii, ca să-i dobândească pe aceștia
(pentru împărăția cerurilor, nu pentru plăcerile proprii), cu cei slabi s-a făcut slab ca să-i aducă la Hristos, cu cei ce nu au Legea, ca unul ce nu
are Legea – pentru a nu-i pierde, ci pentru a-i salva din rătăcirile lor, ce
duc inevitabil la pieire.
Carevasăzică, cu Dumnezeu trebuia să se facă tot dumnezeu, ca să-nțeleagă ce are de zis.
Altminteri cuvintele lui Doamne-Doamne ar fi căzut pe urechi străine, iar tot
eșafodajul apostolic s-ar fi dus de râpă la prima confruntare apologetică mai
acătării. Iar asta numai cu ajutorul Atotțiitorului. Prin urmare, este nevoie
mereu de un sprijin din afară, și nu (neapărat) de un efort din interior. „Că
iată, împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” pare a fi trasă de păr. Mai
degrabă în „mijlocul vostru”, „printre voi” sau „cu voi”, făcând referire la EL. Fiindcă de s-ar afla în noi, atunci
am cunoaște adevărul și n-am mai orbecăi ca niște cârtițe. Doar că Iisus s-a
suit la Tatăl, și și-a lăsat acoliții să se ocupe de restul. Iar în momentul în
care le arătăm obrazul, văzând c-aceștia o iau pe arătură, tot ei ne flutură
Pidalionul pe sub nas (sau, și mai rău, Biblia) și ne stropesc cu aghiasmă. Păi
treabă-i asta, Doamne? Zicem una și facem alta?
Sunt curios cât de mult s-a făcut sfântul Pavel „tuturor toate”. Până unde a mers cu
transformarea de formă, ca să-i convertească pe „cei mai mulți”. Pentru că nu mi-l pot imagina pe apostolul
neamurilor negându-L pe Hristos în fața iudeilor, tocmai ca, în cele din urmă,
aceștia să împartă cu el azimele și să invoce numele „noului” Domn. E absurd.
În realitate, el cunoștea bine doctrina acestora, și, folosindu-se de acest
lucru, a încercat să clarifice anumite probleme. O spune chiar el: „Cu iudeii ca un iudeu am fost...”, deci nu în
întregime. Însă asta e o cu totul altă mâncare de pește.
Și atunci de ce atâta zdroabă pentru nimic? Pe
cine să îmbisericești, când tu ești un fel de Jolly Joker? Iar dacă nu ești,
pentru ce îți mai bați gura de pomană? Împărăția cerurilor este în lăuntrul
nostru. Putem să ne purtăm singuri de grijă. Până când o să apară Hristos la
mine-n ușă, cu greu o să mă mai încred în cineva. Cu toate că despre El se
spune că, deși era 100% Dumnezeu, s-a făcut om tot 100%, ca pe acesta din urmă
să-l facă dumnezeu. Dar n-a cunoscut
păcatul nici măcar cu limba. Mă rog, se vede că toate pleacă de la aceeași
mâncare de pește: PEȘTE – PISCIS – ΙΧΘΥΣ (ichthis) – Ἰησοῦς Χριστός,
Θεοῦ Υἱός, Σωτήρ – Iisus
Christos, [al lui] Dumnezeu Fiu, Salvatorul – 
–
chiar EL.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu