2 iulie – sfântul voievod Ștefan cel Mare &
sfântul ierarh Ioan Maximovici. Seara, în rugăciunea particulară, mi-am adus
aminte de cuvintele sacerdotului, de la finalul vecerniei, când am trecut prin
fața lui, iar el m-a uns (pe frunte și pe încheieturile mâinilor) cu ulei din
nu mai știu ce candelă: „Să te ungă și pe tine, robul lui Dumnezeu, Andrei...”
Robul
lui Dumnezeu – adică să
te dedai Lui din toată puterea ta, din tot sufletul tău, până la ultima suflare,
până la cele din urmă firimituri de calciu și picături de plasmă.
Dacă Iisus Hristos este VIAȚA (Ioan 14, 6), iar noi, roadele mai mult sau mai puțin
dulci ale ei, probabil că fiecare strop regenerativ din interior trebuie să urce, ca să ajungă de unde a venit, și să se
unească cu Cel din a cărui „coapsă” (a se citi minte) a ieșit. Dar totodată trebuie să avem grijă ca aceste picături
existențiale să nu se piardă anapoda, fără folos.
În concluzie, se cade să ne îngrijim de picurii
vitali care ies din noi, ca să nu se ducă pe apa Sâmbetei, și-apoi să ne întrebăm
de ce avem pierderi de memorie.
To
remember:
„Fost-au acestu Ștefan vodă om nu mare la statu,
mânios și de grabu vărsătoriu de sânge nevinovat...”, dar „atlet al lui
Christos”.
„Fericitul Ioan avea obiceiul de a mânca numai o
dată pe zi, noaptea târziu...”, însă ș-atunci dușmanii lui, chiar dintre preoți,
încercau să-l otrăvească.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu