─ Când ne îndeplinește Dumnezeu dorințele?
─ Atunci când dorința noastră este dorința lui.
─ Iar când zici Doamne, facă-se voia ta,
ce spui cu asta? Nu încerci să unești cele două voințe atât de mult, și când
vei zice facă-se voia ta, vei spune de fapt facă-se voia mea? Nu s-a lipit voința
ta de voința lui, și (supunându-te lui, din iubirea pe care ți-a arătat-o) n-ai
descoperit că voia lui este libertate,
este iubire, este adevărata cale spre
adevăr?
Dacă vrem să devenim hristoși după har, trebuie să
învățăm să fim cuvinte ale lui Dumnezeu. Trebuie să le lăsăm să rodească în noi
până la desăvârșire, în încercarea de a deveni logocentrici. Cuvântul lui
Dumnezeu însă are nevoie de un sol fertil și de o voință echilibrată, gata să-l
accepte dincolo de bine și de rău. Orice nemulțumire, oricât de mică ar fi ea,
pune cătușe harului. În schimb, fiecare DA, spus în favoarea lui, deschide
cerurile.
„Întruparea ar fi fost imposibilă fără acel «Iată
roaba Domnului» al Fecioarei, în aceeași măsură în care ar fi fost imposibilă
fără voința Tatălui. (...) Charles Williams în romanul său All Hallows’ Eve spune
despre întrupare că ceea ce îi determină unicitatea este că «într-o zi o
fecioară din Israel a fost capabilă să pronunțe numele cel sfânt cu toată inima
ei, cu toată mintea, cu toată ființa, cu tot trupul ei, în așa fel încât în ea
cuvântul s-a făcut trup»” (Antonie de Suroj, Școala rugăciunii).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu