Tâlcuiri la Fer. Augustin. Despre natura binelui – Contra maniheilor
prima parte
1. Dumnezeu este binele suprem și imuabil de
la care [provin] toate celelalte bunuri spirituale și
corporale.
E ușor de zis, dar greu de demonstrat. La fel
poate zice oricine despre dumnezeul său.
2. Cum ar putea [cele spuse anterior] să fie
de ajuns pentru îndreptarea maniheilor?
Nici eu nu știu. Mai ales că nu-s argumente.
3. Măsura, forma, ordinea: bunuri generice în lucrurile create de
Dumnezeu.
O spune cel care n-a putut proba punctul 1.
4. Răul este o corupere a măsurii, a formei sau a ordinii.
Dacă s-ar fi cunoscut patru elemente, în loc de
trei, ai fi zis că-l pervertea și pe acela.
5. Natura unei ordini superioare, chiar dacă este coruptă, e mai bună uneori decât natura unei ordini
inferioare, [fie ea] și necoruptă.
Cu alte cuvinte, decât ciobanul din baladă, mai
bine un anemic și alcoolic poet de lupanar.
6. Binele suprem este natura care nu poate fi
coruptă. Natura care poate fi coruptă
este un bine oarecare.
Se pun bazele unui sistem logic. Dacă A ≠ B, atunci și B ≠ A. Pentru că A e șmecher de șmecher, iar B este vai de capul lui.
7. Coruperea spiritelor raționale: una apare ca urmare a voinței, alta ca urmare a pedepsei.
Și alta, fiindcă Doamne-Doamne a creat în așa fel
lucrurile ca să picăm de fazan de fiecare dată. Pentru orice greșeală există un
singur vinovat – NOI, pentru orice faptă bună există un singur focar al binelui
– EL. Am înțeles. Să trăiți!
8. Frumusețea universului [provine și] din coruperea și disoluția lucrurilor inferioare.
Categoric! Doar nu din vicierea și descompunerea
celor superioare, de vreme ce „orice natură, care nu poate fi coruptă, este un
bine suprem, asemenea lui Dumnezeu” (p. 21).
9. Despre pedeapsa hotărâtă naturii păcătoase
cu scopul de a o îndrepta în mod corect.
Se putea altfel? Când spui că „natura rațională este
mai bine ordonată spre a suferi cu dreptate pedepsele decât spre a se bucura
nepedepsită în păcate”, spui totul. Dar întrebarea rămâne aceeași: De unde
știi?
10. Naturile sunt supuse coruperii deoarece au
fost create din nimic.
Trecem peste. Cine a fost de față când Dumnezeu a
creat lumea? Iisus și Duhul Sfânt? Atunci, să vorbească ei.
11. Nici natura lui Dumnezeu, și nici o altă natură nu pot fi afectate
decât dacă vrea El.
Despre cum poate fi Providența afectată n-am habar. Însă legat de al
doilea punct, deducem că poate să-i îngăduie lui Ion s-o lovească-n moalele capului
pe Maricica, fi’ndcă e
atoateștiutoare, iar noi nu.
12. Nici unul dintre bunuri [nu vine de altundeva] decât de la Dumnezeu.
Nimic nou sub soare. Dovedește!
13. Bunurile particulare, mici sau mari, provin de la Dumnezeu.
...identic cu cel anterior.
14. Bunurile de importanță mai mică, când sunt comparate cu cele de importanță
mai mare, sunt numite prin antonimie.
Bine de știut.
15. În corpul maimuței este înscris un bine al
frumuseții, chiar dacă mai mic.
Absolut.
16. Despre privațiunile din lucruri ordonate de
Dumnezeu în mod potrivit.
Evident că le-a aranjat într-o armonie pe care
(nu-i așa?) doar omul o va putea (cum a și făcut-o) frânge.
17. Natura, în măsura în care este natură, nu
este rea.
Și dacă n-ar fi natură, ce ar fi? O antinatură? O nonnatură? Însă și acestea
trebuie să aibă o fire a lor, altfel ar
fi imperceptibile și n-am putea vorbi despre ele.
18. Materia lipsită de formă a lucrurilor, pe care cei din vechime o numeau hyle, nu este un rău.
Nu știu care-i treaba cu hyle, despre care Mani (Manichaeus sau Manes) credea că este
„materia care dă formă corpurilor” (p. 28), iar Augustin că e una „total
lipsită de formă și de calitate, din care prind formă calitățile pe care le
percepem prin simțuri” (p. 28). Eu una știu: Dacă „Dumnezeu este binele cel cu
adevărat veșnic, care poate chiar și din nimic,
adică din ceea ce nu are deloc ființă, să facă lucruri bune” (p. 17), cum a
putut ca, din ceea ce a avut cândva ființă, să genereze o ne-ființă? Cum, după
ce le-a dat poruncă SĂ NU UCIDĂ (Ieșirea 20, 13), a cerut, prin gura lui Moise,
ca fiii lui Levi să străbată tabăra de la o poartă la cealaltă, și, cu sabia la
șold, să ucidă: „fiecare pe fratele său, fiecare pe vecinul (prietenul) său, fiecare
pe aproapele său”, masacrând cam „trei mii de oameni” (Ieșirea 32, 27-28)? Iar
asta nu ca semn de iertare a israelitenilor (pentru că-și făcuseră vițelul de
aur, abandonându-l pe Yahweh), după cum reiese din versetele 30-34, ci ca fiii
lui Levi să-și închine (să-și predea, să-și afierosească) mâinile Domnului („fiecare
prin fratele său și prin fiul său”), iar El să-i binecuvânteze (v. 29),
obținând astfel funcția de semisacerdoți (vezi Numerii 3, 6-13).
19. Faptul de a exista cu adevărat este propriu
doar lui Dumnezeu.
Pare-se că te bazezi pe credință, nu pe evidență.
Fiind creați după chipul lui Dumnezeu (Gânditorul prin excelență), avem nevoie
și de cea din urmă.
20. Durerea nu există decât în naturile bune.
Să însemne asta că toți cei care au suferit
înainte de-a muri au ajuns în Ceruri?
21. Lucrurile măsurate sunt numite astfel după
cuvântul măsură.
Că n-o să se numească după cuvântul orhidee.
22. Există oare vreun motiv pentru care măsura
să se potrivească lui Dumnezeu însuși?
Da. Există o măsură a minții care, zi de
zi, în funcție de efortul subiectului, poate fi împinsă mai departe.
23. De aceea, câteodată se va spune: măsură
rea, formă rea, ordine rea.
Și cine decide acest lucru? Care sunt elementele
la care ne raportăm în încercarea de a stabili care e triada bună și care e cea
rea? Fiindcă istoria a demonstrat de multe ori că ce era rău în ochii lumii (adică „de mai mică importanță decât ar fi
trebuit să fie, ori pentru că nu se potrivesc cu acele lucruri cu care ar
trebui să se potrivească” – p. 32), era bun
în ochii lui Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu